sâmbătă, 4 martie 2017

Speranța? Doinița și-a pus-o în Cuc!


          După ce a sacrificat drumurile județului, care ne-ar fi prins bine tuturor, pentru o funcție de chestor în Senat, care îi prinde bine numai ei, la portofel și la CV, Doinița Federovici s-a gândit că-i musai să încerce să dreagă cumva busuiocul, ca să nu mai fie așa de clar pentru toată lumea, inclusiv pentru colegii de partid, că a vândut procentul record obținut de PSD în alegeri pentru beneficiul ei personal.
          Dregerea busuiocului se putea comite, logic vorbind, pe două căi: cea a faptelor, care ar fi presupus obținerea de la guvern a alocării bugetare pentru reabilitarea drumului până la Târgu Frumos, respectiv cea a aburelii propagandistice. Prima cale era blocată fix de când pesedista șefă a schimbat voturile botoșănenilor pe pumnul de arginți în plus pe care-l presupune poziția de chestor, așa că a rămas doar varianta b, cea a prostelii pe față a tuturor, prin noi și meșteșugite vorbe goale.
          Și nu numai! Cu un ușor efort de imaginație, ”fă, Doina” a completat arsenalul vrăjelilor de (nici măcar...) 2 lei cum știe ea cel mai bine, adică apelând la Cuc. A pus mâna pe el la București, i-a plăcut și s-a gândit că i-ar prinde bine să-l aducă într-un weekend și prin Botoșani, doar-doar îi va satisface și pe alții, mai greu de mulțumit. Excitați din vreme pe această temă, cu fel de fel de comunicate, botoșănenii s-au adunat ca la urs, s-au uitat curioși la Cuc și au constatat că e prea mic pentru a putea face ceva cu el. Așa că, sătui de cucuri ieftine, l-au lăsat să zboare de unde a venit fără regrete și fără a se mai întreba măcar dacă și-o fi lăsat vreun ou prin cine știe ce cuib aborigen.
          În plus, microbiștii locali nu s-au putut abține să compare Cucul cu care se fălește mai nou Doinița cu noul golgeter de la FC, performantul Kuku-Gol (calități native de african, ce vrei...), cel care a reușit, în sfârșit, să-l facă uitat prin prestațiile sale pe idolul de până mai deunăzi al tribunei, Atti-Gol Hadnagy. Iar când a venit vorba de verticalizarea jocului, pe axa Cucu-Kuku-Gol, a fost clar pentru toată lumea că, cu așa o inflație de cuci performanți, nu mai este loc de niciun fel de Cuc violet, boit în papagal roșu, pe aceste meleaguri...
          Dar despre cum și-a băgat Doinița Cucul în Botoșani vom mai avea, cu siguranță, prilejul să povestim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!