vineri, 9 decembrie 2016

Nu are voie să ne dezamăgească: Cristian Achiței!


          Nu sunt Mafalda, ca să ghicesc viitorul și să pot pronostica fără cusur cum va evolua într-o poziție publică importantă unul sau altul dintre candidați. Și nici nu mi-ar plăcea să pară că seria de texte dedicate candidaților eligibili în ultimele săptămâni sunt rezultatul unui fel de joc de noroc, de alba-neagra cu cine ar putea să facă treabă în parlament și cine nu. Tot ce am scris este rezultatul unor analize făcute atât cât m-a dus pe mine mintea, cu o doză inevitabilă de subiectivism, asupra căruia am atras atenția din start. Sunt analize bazate pe elementele concrete legate de fiecare personaj în parte, pe evoluția de până acum a celor în cauză, pe ”citirea” în timp a caracterelor și a mizelor care îi mână în lupta pentru putere pe candidați.
          Așa cum am mai spus și scris în această campanie, candidatul care îmi inspiră cea mai mare încredere privind evoluția ca viitor parlamentar este liberalul Cristian Achiței. În primul rând, vorbim de un profesionist adevărat în meseria lui, nu de cineva care nu știe să facă nimic în afară de politică. Iar profesia lui Achiței, cea de inginer de drumuri și poduri, chiar este una foarte importantă pentru modul în care ne imaginăm cu toții că ar trebui să se dezvolte în ritm accelerat această țară și acest județ. Și Verginel Gireadă, de pildă, este din câte știu un foarte bun tractorist, dar asta nu-l face dezirabil în aceeași măsură în Parlamentul României (făcând abstracție de toate celelalte calități și defecte pe care le are). Fără nicio supărare pentru admirabila și foarte necesara breaslă a tractoriștilor, locul lor nu e în parlament! Iar despre atâția alți candidați nici măcar n-avem habar că ar avea vreo profesie pe care s-o stăpânească în suficientă măsură.
          În al doilea rând, Cristian Achiței este deja un foarte experimentat coordonator al unor proiecte de infrastructură finanțate din fonduri europene. Unele dintre acestea au mers mai bine, altele mai puțin bine, însă omul știe clar care sunt și cum se parcurg etapele pentru realizarea acestor proiecte, iar asta este o experiență foarte prețioasă pentru cineva care urmează să facă legi în această țară. V-aș aminti numai de faptul că este cel care a imaginat și care a făcut posibil proiectul drumului strategic care va străbate în anii următori județul Botoșani de la nord la sud, un proiect devenit acum o miză concretă pentru care luptă (atât cât se pricep) politicieni de toate culorile.
          Experiența consistentă în administrația locală este un alt atu major al unuia de la care așteptăm rezultate concrete ca membru al forului legislativ. Nu e deloc puțin lucru să ai habar unde sunt hibele care fac sistemul administrativ să funcționeze greoi sau chiar prost, la fel cum nu e puțin lucru să poți propune în cunoștință de cauză modificarea și simplificarea legilor care transformă actualmente atribuirea unui contract pe bani publici într-o junglă greu de parcurs, care permite încă fel de fel de ”dedicații” păguboase.
          Simplificând mult și scurtând argumentația (îmi place să cred logică pentru orice om de bună credință) în favoarea personajului Cristian Achiței, trebuie adusă în discuție și experiența politică pe care a căpătat-o în timp, importantă pentru a putea căpăta sprijinul necesar promovării propriilor proiecte. Mi se pare relevant faptul că, în cadrul ”marelui PNL”, creat cu atâtea zbateri și conflicte în ultimii ani, Achiței este singurul dintre cei care și-a exprimat public, deschis intenția de a candida și nu a întâmpinat opoziția niciunui coleg de partid. Să ne amintim de listele făcute de fel și fel de grupulețe din partid înainte de definitivarea formulei actuale! Din niciuna nu lipsea Achiței, fie că vorbim de liste imaginate de foști peneliști sau de foști pedeliști. E o constatare care spune multe, mai ales dacă ne gândim că vorbim de un personaj destul de contondent, care spune lucrurilor pe nume fără grija că ar putea leza pe cineva.
          Chiar și într-o companie deplorabilă în fruntea listelor PNL, Cristian Achiței va deveni, cu siguranță, fiind cap de listă, deputat de Botoșani după alegerile de duminică. După care va trebui să dea măsura propriilor capacități, bătându-se pentru proiecte legislative importante, refuzând să fie o simplă marionetă care să voteze strict după cum indică degetul liderului de grup parlamentar și sprijinind consistent de la București dezvoltarea de care județul are nevoie. Mă aștept să nu ne dezamăgească, oferindu-ne în următorii patru ani un model puternic despre ceea ce poate face un om politic ajuns într-o înaltă demnitate publică! Un model util electoratului, dar și partidelor politice în momentul în care ne propun candidați pentru diverse poziții publice. Nu știu cum va face concret, dar pur și simplu NU ARE VOIE SĂ NE DEZAMĂGEASCĂ!

3 comentarii:

  1. Felicitari domnule Bejenaru pentru seria de articole despre candidati si mai ales pentru acest articol. Am crezut ca o sa-i "tocati" pe toti dar vad ca totusi mai exista si candidati pentru care merita sa ies din casa duminica. In sfarsit un ziarist care nu se teme de politicieni si nu scrie la comanda. Va consider un formator de opinie si va respect verticalitatea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mda...Dupa aceasta ultima caracterizare,constat ca tupeul,aroganta si afacerile cu statul(direct sau indirect) ii califica pe cei doi jn top:Achitei si Trufin si va determina sa-i admirați asa mult.Imi pare rau ca unii va admira verticalitatea,eu va admir ca știți sa va urcați pe valul câștigător...Probabil din acest motiv postările care nu convin sunt șterse...Pacat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, sunt șterse... Mi-am asumat explicit subiectivismul, de care sunt conștient (nu poate fi altfel). Am încercat să argumentez, explicându-mi cât m-am priceput de bine opțiunile. Nu m-am plasat de partea niciunei formațiuni politice, judecând doar oamenii, indivizii. Implicit nu am favorizat sau defavorizat vreo listă. Mai mult de atât nu știu ce aș fi putut face. Probabil că doar dacă taci și nu îndrăznești să spui ceea ce crezi (explicând că e doar CE CREZI TU, că nu te consideri INFAILIBIL și că nu obligi pe nimeni să te ia în seamă pe tine, ci doar, eventual, argumentele tale, dacă sunt convingătoare și pentru alții...), doar atunci cînd taci, așadar, ești ”vertical”. Nu???

      Ștergere

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!