luni, 21 noiembrie 2016

Noi cu cine votăm? Păi... să punem candidații pe cântar!


          Buuun! Să trecem la treabă, cum am promis, luându-i la purecat pe cei care se visează parlamentari de Botoșani! Chiar dacă, cu sau fără votul nostru, o bună parte dintre cei despre care vom vorbi de azi și până în ziua alegerilor vor accede pentru patru ani în Casa Poporului (fiindcă așa au decis, fără să ne consulte, partidele, trecându-i pe liste pe locuri sigure), se cuvine ca măcar să avem habar despre cine sunt cei în cauză și ce gen de așteptări putem avea de la ei.
          Așa cum am spus în ultima postare, mă voi referi strict la candidații eligibili, adică la cei care au o șansă teoretică de a... trage lozul cel mare (din păcate, cam așa văd mai toți omuleții ăștia lucrurile!) pe 11 decembrie. Asta presupune, în primul rând, ca ei să candideze pentru partide care pot atinge, realist vorbind, pragul electoral de 5 procente care le dă dreptul să își trimită reprezentanții în parlament. Ceilalți, desigur, nu contează! De asemeni, îi voi lua în vizor, dedicându-le câte un material de prezentare cu ceea ce cred eu că înseamnă fiecare dintre ei ca oameni și potențiali aleși ai nației botoșănene, doar pe cei aflați pe locuri teoretic eligibile, adică în fruntea listelor de partid, ”umpluturile” neinteresând pe nimeni, sub nicio formă.
          Astăzi îi voi trece în revistă, nominal, pe cei care se vor bucura de atenția subsemnatului în perioada următoare. A mea, dar și a cititorilor postărilor, care vor avea posibilitatea să își spună deschis punctele de vedere prin comentarii la adresa fiecăruia dintre cei care vor să ne fericească prin prestația lor parlamentară până în 2020. ”Se vor bucura de atenție” este, desigur, doar o expresie, mai degrabă nepotrivită pentru cei mai mulți dintre candidați, care, probabil, nu vor avea foarte multe motive de... bucurie.
          Oricum, așa cum am scris și atunci când am lansat acest demers de evaluare a candidaților, cei care vor considera că această dezbatere (care îi privește direct!) are vreo relevanță electorală vor avea posibilitatea să își prezinte propriile puncte de vedere, pentru asta fiind necesar doar să mă caute și să îmi ceară acceptul. Observați, sper, doar această nuanță la care țin foarte mult: ”să îmi/să ne ceară acceptul”!!! Dacă au ajuns pe poziții eligibile pe liste trăgând fel de fel de sfori în culise și fără ca formațiunile politice să consulte în vreun fel societatea civilă, e treaba lor. Aici, unde vedem ”pe bune” cine este de fapt fiecare dintre ei, câte parale face și cât de mult merită să îi acordăm votul, trebuie să respecte regulile (democratice!) ale jocului: să arate respect pentru relevanța analizei/dezbaterii, pentru recomandările de a fi votați sau nu, ca și pentru toți cei, mai mulți sau mai puțini, care vor ține cont de aceste puncte de vedere în ziua votului; să solicite, pe care de consecință, explicit (ei, nu noi!) dreptul la propria opinie. Altfel, dacă li se va părea lipsit de importanță, n-au decât să ignore tot ce vom scrie și vom comenta despre ei!
          Acestea fiind spuse, să vedem cine vor fi ”subiecții” despre care vom vorbi în ritmul de unul pe zi (cu două-trei excepții) până pe 11 decembrie: Doina Federovici, Lucian Trufin, Tamara Ciofu, Mihaela Huncă, Marius Budăi, Răzvan Rotaru - de la PSD; Costel Șoptică, Viorel Grigoraș, Cristian Achiței, Cristian Roman, Verginel Gireadă - de la PNL; Liliana Mincă, Margareta Clipa - de la ALDE; Valentin Simion, Antonio Andrușceac - de la USR; Corneliu Popescu, Daniel Ionescu - de la PMP.
          La finalul dezbaterilor noastre, vă amintesc, vom da note fecăruia dintre candidații (măcar teoretic...) eligibili, rezultând și o medie pentru fiecare partid în parte, în funcție de care vom concluziona ce listă merită mai mult să fie votată la aceste alegeri generale și pe cine n-ar trebui nicicum să ne irosim voturile.
          Sensul întregului demers? Cât se poate de simplu! Dacă partidele vor să ”joace” doar cum vor ele componența viitorului parlament, ignorând pur și simplu preferințele românilor, atunci se cuvine să încercăm să reparăm această anomalie prin propriile noastre dezbateri (după ce am fost puși, oricum, în fața faptului împlinit în privința listelor electorale!). Cum? Așa și atât cât putem noi, implicând mai multe sau mai puține persoane, spunând public ce gândim despre cei care ne-au fost băgați pe gât! Dacă influențăm astăzi măcar cu un procent scorul final, la viitoarele alegeri poate cu două procente și, la un moment dat, cu un segment decisiv din electorat, atunci lecția pentru clasa politică va conta! Ca să se întâmple asta, trebuie să începem să le-o predăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!