miercuri, 30 noiembrie 2016

Cea mai bună investiție? În politică! Modelul Costel Șoptică


 
          Dacă doriți un model perfect de politică văzută și făcută strict ca investiție personală, ca afacere, fără nicio legătură cu vreo doctrină, cu vreun ideal sau cu vreo dorință de a face realmente bine semenilor tăi, atunci liberalul Costel Șoptică este acel model.
          Profitând din plin de setea de bani (nu doar pentru partid...) a președintelui vechiului PNL, Florin Țurcanu, deputatul Costel a găsit cu ușurință calea spre a deveni unul dintre pionii principali ai organizației liberale botoșănene în anul 2012, an în care ”s-au făcut cărțile” pentru un mandat de patru ani la nivel local sau național. Într-o perioadă în care firmele sale aveau dificultăți majore, fiind în pragul insolvenței și al falimentului, Șoptică a avut abilitatea de a ignora datoriile către stat, direcționând toate resursele spre partid. Recompensa a venit în cel mai scurt timp, o dată cu accederea în Camera Deputaților. De prisos să mai spun că, deloc întâmplător, ”investiția” liberalului s-a dovedit a fi una foarte avantajoasă, societățile pe care le controlează direct sau indirect intrând în zodia foarte favorabilă a prosperității dobândite îndeosebi pe seama lucrărilor fără număr pe bani publici. Lucrări făcute pentru instituții ale statului, pentru CJ sau pentru comune cu primari de toate culorile politice (!) - n-a contat absolut deloc pentru ”tolerantul” Costel Șoptică, dispus să-și ofere serviciile oricui îi atribuia un contract avantajos.
          Un moment de-a dreptul scârbos de îngâmfare manelistă pe tema ”am cu ce, bă, săracilor care m-ați votat” a fost cel în care, deși firmele sale aveau în continuare datorii mari către stat, Costeluș a găsit de cuviință să se laude în presa locală cu mașina de lux făcută cadou fiicei sale la majorat, garnisită ”la pachet” cu un revelion la Dubai pentru toată familia. Na, obrazul pretins subțire ar fi avut de suferit pesemne în aerul banal și îmbâcsit al stațiunilor montane românești, la fel cum orgoliul nemăsurat al deputatului n-ar fi fost suficient gâdilat dacă n-ar fi aflat absolut toată ”prostimea” județului de cât de potent este el.
          Expert al jocurilor politice de culise transpartinice (făcute cu preponderență la ”floarea de la butonieră” numită Premier), Costel Șoptică a fost acuzat în toți anii de deținere a puterii, chiar de către propriii săi colegi, de nenumărate alianțe cu ”dușmanii” din PSD sau, mai nou, cu ”prietenii” din fostul PDL. Ultimul episod de acest gen s-a consumat chiar la alegerile interne din marele PNL botoșănean, când s-a stabilit (măcar provizoriu, până și-au băgat alții coada, cu sprijinul conducerii centrale) ordinea pe listele electorale. Bănuit ca fiind parte a unei înțelegeri ascunse cu aripa fostă portocalie a partidului, Șoptică a fost forțat de vechii liberali să opteze pentru Senat, deși își dorise să continue preț de încă un mandat în Camera Deputaților. Dar astea sunt detalii...
          Conștient de puterea deținută în partid după sucombarea publică a lui Florin Țurcanu, deputatul liberal și-a trădat fără scrupule colegii, sabotând pur și simplu șansele lui Gheorghe Sorescu la alegerile locale (ohoho, cât a râvnit Costeluș la poziția de președinte al CJ!, prietenii știu de ce...). Cum? Prin simpla sa prezență pe listele electorale, ca și prin impunerea pe aceleași liste a unor persoane deloc simpatizate de electorat. De neimplicarea în campanie nici nu mai e nevoie să amintesc, aceasta venind de la sine, absolut firesc, în condițiile date.
          În relația cu electoratul, deputatul botoșănean s-a evidențiat (pe lângă sfidările de genul celei amintite anterior) prin lipsa totală de rezultate, mascată cât s-a priceput el de abil sub forma unei pretinse griji pentru soarta agriculturii și a fermierilor. Eficiență cvasinulă, desigur, dar prilej continuu de băgare în seamă mediatică (fără excepție, contracost, în caz că nu știați!).
          Despre relația firmelor lui Șoptică (pasate oficial unor rude sau apropiați...) cu banul public vom mai avea probabil prilejul să aflăm lucruri interesante, în condițiile în care procurorii au început să investigheze (să sperăm că pe bune!) cum au decurs lucrurile în contractele cu pricina. Nu vom vedea, în schimb, niciodată o investigație (fie și ”postum”...) a ANI în privința modului în care deputații Costel Șoptică și Verginel Gireadă și-au angajat odraslele încrucișat la cabinetele parlamentare. Și asta pentru că, imediat după ce jocul rapace și murdar a fost făcut public de mass-media, una dintre beizadele a fost ”disponibilizată” în regim de urgență, înainte de sesizarea inspectorilor de integritate. Doar una pentru că, nu-i așa, e păcat să renunți la orice bănuț public pe care îl controlezi și poți să-l păstrezi pentru tine!
          Acesta este personajul cu care PNL vine în capul listei pentru Senatul României, secondat de copia sa (fidelă, dar mult mai... palidă), senatorul Viorel Grigoraș, alias Gigel Frone de Botoșani. Din fericire, măcar șansele acestuia din urmă sunt infime pentru un nou mandat de parlamentar. De ”binefacerile” prestației lui Șoptică în forul legislativ vom avea parte, însă, mai mult ca sigur, și în următorii patru ani. Iar dacă o fi să ne salveze la un moment dat DNA-ul de Costeluș, cel care îi va lua locul va fi Frone. Chiar așa: după Grigoraș cine mai e pe listele PNL-ului la Senat, că nu-i exclus, cel puțin teoretic, ca procurorii să-și facă treaba până la capăt, nu?!? Doamne ajută! Că electoratul nu prea are cum, fiind pus, mereu și mereu, să aleagă răul cel mai mic...

marți, 29 noiembrie 2016

Imaginea perfectă (și atât!), construită ca un machiaj: Doina Federovici


          PSD-ul le-a păstrat, din vechea garnitură de parlamentari, pe Doina Federovici și Tamara Ciofu, actualmente capi de listă la Senat, respectiv Camera Deputaților.
          Doinița este exemplul perfect de carierism politic, de altfel specific dintotdeauna pesediștilor. De la statutul umil de secretară bună la toate pe la sediul partidului, pregătitoare și cărătoare destoinică de nenumărate mape pentru cine s-a întâmplat să fie pe acolo, executantă fără de crâcnire a tuturor comenzilor politice, coșuleanca s-a trezit ditamai senatoarea neamului botoșănean. Și-a așteptat rândul cu răbdare și a profitat din plin de oportunitatea din 2012 de a accede în parlament, recompensă a atât de multor relații cultivate cu grijă de-a lungul timpului.
          Spre deosebire de cei mai mulți dintre nou apăruții în Casa Poporului, Federovici a considerat acest eveniment ca un început de drum și nu ca pe o încununare a evoluției sale. Ca atare, s-a pus vârtos pe treabă, având o continuă și desăvârșită campanie de imagine în interiorul și în exteriorul PSD. Ceea ce e mai greu de ramarcat, din păcate, de către o mare parte a celor care urmează să voteze pe 11 decembrie este că 99,99% din activitatea (atât de vizibilă!) a Doiniței este strict politică și de imagine. Altfel spus, execuție perfectă și intens mediatizată a comadamentelor de partid, zero personalitate și orgoliu manifestate și, implicit, mai nimic la capitolul realizărilor concrete (nu bla-bla-uri și gargară ieftină...) pentru botoșăneni.
          Atunci când, cu titlu de excepție s-a angajat să facă efectiv ceva pentru județ - atragerea unor investitori italieni, care să umple aceste meleaguri de făbricuțe de brânzeturi peninsulare - a eșuat lamentabil. Așa că și-a jurat ca nici măcar să nu mai încerce vreodată așa ceva, limitându-se la facilele laude cu ”mărețele realizări” mai mult sau mai puțin reale ale Guvernului Ponta și cu promisiunile deșănțate și fără număr trâmbițate la nivel național de partid.
          Un episod de-a dreptul jenant din activitatea parlamentară este cel în care, ca membru al comisiei juridice a senatului, Federovici s-a dat de ceasul morții pentru a-l salva pe pușcăriabilul Dan Șova de DNA. Ordin de la partid, na...
          Nici foloasele materiale personale nu au lăsat-o indferentă de-a lungul timpului și, dacă la capitolul propagandă de partid este un model greu de egalat, Doinița a preferat să învăluie în vălătuci de ceață densă subiectul viloaiei din Stăuceni, construită oficial de socrii pensionari ”din economiile de-o viață”. Ca să nu se plictisească la bătrânețe, pesemne...
          Una peste alta, Doina Federovici va bifa, cu siguranță, un nou mandat în parlament, singura sa problemă previzibilă pentru următorii patru ani fiind aceea de a-și conserva poziția de lider județean al PSD, partid în care unanimitatea de azi se trasformă peste noapte într-un șpiț în fund tras fără remușcări, ba chiar cu mânie proletară, de tovarășii de drum, mărturii în acest sens putând depune indivizi precum ex-primarul și ex-președintele trimis într-un deplin anonimat, Ovidiu Portariuc.
          În aceeași zonă de imagine pură, construită din vorbe meșteșugite, nesusținute de realizări concrete semnificative, se plasează și Tamara Ciofu. Mai puțin abilă decât Doina Federovici la acest capitol, Tamara a avut nevoie de un sfert de veac de muncă la partid pentru a fi răsplătită cu un mandat în Camera Deputaților. Pe 11 decembrie îl va primi pe al doilea, foarte probabil ultimul, din motive... pur biologice, dacă vreți. Știu și eu, poate că perspectiva finalului de drum politic din 2020 o va face pe doctorița Ciofu mai puțin docilă și disciplinată în partid, permițându-i ”accese” realmente benefice pentru acest județ, peste capul mai-marilor politici. Nu de alta, dar chiar nu mai are nimic de pierdut...

vineri, 25 noiembrie 2016

O arde cu dreapta, cu... orice dreaptă: Corneliu Popescu


          Dacă e să mă întrebați pe mine, PMP-ul lui Băsescu n-are absolut nicio șansă să facă pragul electoral de 5% pentru a accede în parlament după alegerile din 11 decembrie. Ținând cont, însă, de cifrele vehiculate de unele sondaje, am decis să îi includ, măcar formal, între candidații eligibili din județul nostru pe capii de listă ai partidulețului de buzunar amintit, Dan Ionescu și Corneliu Popescu.
          Despre primul efectiv n-am ce scrie. Un ilustru anonim căruia i s-a năzărit prin 2014 că PMP-ul lui Traian Băsescu este calea corectă pentru a face politică în această țărișoară, slujindu-l cu abnegație pe ex-ul Mihai Țâbuleac până când acesta din urmă a reușit să se facă complet de râs, la alegerile locale din această vară. După momentul cu pricina, Țâbulică a fost trimis la pensie de marinarul șef, iar numitul Dan Ionescu a rămas marele boss al celor 10-15 colegi de partid pe care bănuiesc că-i are PMP-ul la Botoșani (dacă i-o avea și pe ăștia...). Așadar habar n-am cine e acest Dan Ionescu, ce știe să facă, ce are în cap și de ce i-a cășunat acum să se facă parlamentar. N-am remarcat nici vreo declarație în care să fi spus efectiv ceva de când se joacă de-a politica... Nimic! Prostioare cuminți, cu impact zero, rostite sobru din An în Paști, pe la câte o conferință de presă. Poate mă înșel, dar vorbim despre un personaj șters, de care n-am auzit și, slavă Domnului, nici nu vom auzi nimic, bun sau rău, vreodată. N-avem cum să ne gândim că l-am putea vota nici măcar în glumă!
          Mult mai cunoscut e Cornel Popescu, pardon, ”Corneliu” Popescu, că a ținut să mă corecteze recent, când am omis să ”iu”-esc corespunzător la finalul frumosului său prenume. Nici nu știu cu ce să încep. Cu faptul că a fost, ca vechi liberal, printr-un minister care se ocupa (de pomană...) cu apele dulci din țara asta, că s-a jucat de-a șeful regional și prin Loteria Națională într-o perioadă, cu ultimul său mandat de senator (activitate cvasinulă în Casa Poporului, în urma căreia presa locală l-a denumit ”senatorul invizibil”!), mandat obținut, în 2012, ca și în cazul Lilianei Mincă, fără voturile botoșănenilor, pe baza ciudatului sistem uninominal...
          Până la urmă, definitoriu pentru personajul Corneliu Popescu este, cred, traseismul oportunist care i-a marcat traiectoria în ultimii aproape zece ani și care denotă setea neostoită de a accede în poziții publice cu orice preț. Că, o dată ajuns în funcțiile respective - atunci când manevrele i-au reușit, iar până acum chiar i-au reușit! - n-a făcut practic nimic notabil, știe toată lumea. Relevant e că toamna anului 2012 l-a găsit oploșit inspirat în PPDD-ul otevistului Dan Diaconescu, devenind senator în ciuda oricărui pronostic. De Botoșani, chiar dacă nimeni de aici nu a simțit în vreun fel lucrul ăsta.
          Destrămarea PPDD-ului i-a pus la grea încercare lui Popescu spiritul de orientare. Inteligența sa (absolut reală, dar asta-i altă poveste!) a dat primele rateuri, sulițeanul crezând că revenirea în PNL îi va asigura perpetuarea în funcții publice și după încheierea mandatului actual în parlament. Concursul intern de frumusețe organizat de liberalii botoșăneni pentru stabilirea listelor electorale l-au trimis pe Corneliu al nostru spre coada clasamentului, năruindu-i speranțele. Și, cum nu putea să conceapă că parlamentul acestei țări chiar poate să funcționeze în lipsa domniei sale, omul a reacționat în doi timpi și trei mișcări, sărind în barca șubredă a PMP-ului, singura rămasă disponibilă. Scuza invocată public pentru noua trădare (v-am spus că e inteligent, fără nicio ironie!) a fost aceea că el, de fapt, n-a părăsit niciodată dreapta politică și, ca atare, e consecvent, chiar și atunci când țopăie, mai mult sau mai puțin grațios, dintr-un partid în altul. Desigur, găselnița trâmbițată, cu valorile dreptei și cu restul bla-bla-urilor, e ușor de demontat atunci când e vorba de susținerea lor (a valorilor) într-un partid, PNL, fix până în ziua în care se decide dacă ești pus sau nu pe o listă și redescoperirea lor în altă ogradă, a PMP-ului, imediat după ce ți se dă, de altfel justificat, cu flit!
          Cam despre asta-i vorba în cazul proaspătului pemepist Corneluș. Sau ”Corneliuș”, că nici nu știu cum crede el că ar suna corect diminutivul cu pricina. Din fericire, Popescu pare să fi ajuns la un capăt de drum. Mă rog, cel puțin calea spre un nou mandat parlamentar e total improbabilă, după 11 decembrie. Cum și dacă își va găsi un locșor într-o poziție publică în structura viitoarei puteri din această țară, indiferent care va fi aceea, e, însă, un pariu greu de pus în acest moment. La abilitățile demonstrate de-a lungul timpului, ales sau nu de votanți, Corneliu Popescu a știut să cadă mereu și mereu în picioare. Așa că, spre deosebire de conjuncturalul său coleg de suferință pemepistă, Dan Ionescu, de dânsul, foarte probabil, vom mai auzi! Nu are nevoie de votul nostru pentru asta!!!

FOTO: Nu-l prindea rău movul pepededist, totuși...

joi, 24 noiembrie 2016

Antonio Andrușceac, PERSONAJ DE ROMAN. Cel bun sau cel rău? Hm... Ceață totală!


          Antonio Andrușceac și Valentin Simion. Sunt iluștrii necunoscuți ce ne sunt propuși de USR ca potențiali parlamentari de Botoșani, un județ în care partidul lui Nicușor Dan n-a catadicsit să înființeze nici măcar un surogat de organizație. Dispreț? Nepăsare? Prostie? Incapacitate organizatorică? Habar n-am! Oricum, unul dintre cei doi, Andrușceac, e bucureștean, iar cel de-al doilea, Simion, lucrează la DGASPC Botoșani. Ambii sunt asistenți sociali, ambii au avut de-a face într-o formă sau alta cu educația religioasă (facultatea de teologie, respectiv seminarul teologic). Desigur, pretind că sunt oameni buni și că vor să ne umple de bine. Mai trebuie doar să-i credem pe cuvânt...
          În condițiile în care misterioșii candidați ai USR au fost extrem de zgârciți atunci când a venit vorba să ne spună mai multe despre cine sunt (în singura conferință de presă organizată la Botoșani de când s-au lansat în cursa electorală...), mai multe informații în ce îi privește am încercat să găsim, firește, pe internet. Și Andrușceac, și Simion au declarații relativ recente de avere și interese, șocant fiind faptul că niciunul dintre ei n-are casă sau terenuri pe nicăieri. Simion nu are nici mașină, declarând că își duce existența doar din veniturile salariale de 18.000 de lei pe an (15 milioane de lei vechi pe lună) dobândite de la Protecția Copilului. Ei, la acest capitol, bucureșteanul Antonio Andrușceac începe să devină interesant pentru curioși, declarând că deține nu doar un autoturism personal, ci și o șalupă. Nu tu casă, nu tu pământ, dar... o șalupă! Drăguț!
          Aprofundând puțin căutările internautice, personajul Andrușceac capătă subit trăsături foarte interesante, putând deveni oricând subiect de roman. Ce fel de roman rămâne să vedem de acum încolo. Voi trece în revistă doar câteva episoade care îl scot clar din rândul oamenilor obișnuiți, banali, al ”simplilor cetățeni” cu care te întâlnești la orice colț de stradă.
          Consilier general al Capitalei din vara acestui an, Antonio Andrușceac primește de la statul român o pensie aferentă statutului de erou martir al revoluției din decembrie 1989. Dacă am priceput eu bine, acest statut este dobândit legal de cei care au fost răniți sau arestați în timpul evenimentelor de acum 27 de ani. Ori, nu știu..., mie mi se pare foarte curios că Andrușceac a dat dovadă de o atât de mare modestie, încât să nu invoce meritele sale din revoluție pentru a-și apropia simpatia celor cărora le cere votul, preferând să lase să se aștearnă tăcerea absolută asupra acestui episod. Nu insinuez absolut nimic, doar remarc ciudățenia.
          Despre trecutul său, Antonio spune foarte laconic într-un miniinterviu acordat site-ului botosaneanul.ro că a lucrat până în 2007 la companii naționale și internaționale, pe ”poziții de top”. Iarăși ciudat, în condițiile în care un articol din ziarul Puterea din iunie 2010 îl prezintă drept un”prosper om de afaceri”, care ”locuiește în sectorul 2 al Bucureștiului” (I-auzi! Proprietar sau chiriaș??? Că, iată, acum, ajuns la aproape 50 de ani, omul nu deține o locuință, cum am descoperit deja, mai devreme, din declarația de avere...).
          De departe, însă, episodul cel mai dramatic din existența lui Antonio Andrușeac este cel în care, în urmă cu aproape un deceniu, fiul său a fost ucis de doi tineri în propria casă, după o noapte de tortură, ucigașii crezând că vor putea astfel să îl jefuiască de valori importante. Toate detaliile îngrozitoare ale poveștii pot fi aflate, dacă sunteți curioși, din textul următor: http://www.puterea.ro/dezvaluiri/exclusiv_l_au_omorat_pentru_un_leu_si_cateva_componente_de_calculator-2998.html
          Dacă trecem de grozăvenia în sine, remarcăm și situația nu tocmai obișnuită în care se afla în acel moment familia al cărei cap aspiră acum la statutul de parlamentar de Botoșani: tata - ”prosper om de afaceri”; mama - la muncă în Italia, ea fiind cea de la care pare că spera să obțină mai mult sprijin fiul ucis; băiatul - locuind împreună cu sora sa în altă parte de București decât tatăl; sora - plecată de curând în... lumea ei, lăsându-l singur pe tânăr. Oricum am privi lucrurile, sună, iarăși, bizar toată această stare de lucruri. Ignorând tentația de a desprinde de aici vreo vină pentru capul unei familii aparent dezorganizate, nu ne rămâne decât să îl compătimim sincer pe Antonio Andrușceac pentru cele petrecute în 2007.
          Mai aflăm de pe net tot felul de alte lucruri, mult mai mărunte, care întregesc portretul unui personaj complet atipic al vremurilor noastre. De pildă faptul că a fost unul dintre reprezentanții României, chiar în această vară, la un târg internațional de... arte și meserii, desfășurat la Ierusalim. Uau! Sau faptul că a solicitat și obținut de la CNSAS un certificat conform căruia nu a fost colaborator al Securității. Cum, el, eroul martir al Revoluției, avea nevoie de așa ceva??? Și tot așa, fel de fel de secvențe care cred că sunteți de acord că nu apar în existența oricărui muritor.
          Erou martir al revoluției, beneficiar al drepturilor aferente, cu o familie aparent destrămată înainte de o dramă de proporții, om de afaceri de succes sau poate că... nu, devenit asistent social cu studii superioare teologice, consilier general al Bucureștiului, posesor de șalupă, dar fără o casă în proprietate... Hm, cine este de fapt misteriosul personaj de film Antonio Andrușceac, poposit intempestiv la Botoșani pentru a ne cere voturile, propunându-ne tuturor un fel de alba-neagra, în care habar n-avem ce hram poartă omul și ce interese îl mână în luptă? Iar el, nota bene, nici nu se dă de ceasul morții să limpezească ceața densă care îl învăluie. Dimpotrivă! Îl putem vota așa, în orb?

miercuri, 23 noiembrie 2016

Mahalagioaica traseistă de la TV: Liliana Mincă


          Una dintre figurile cele mai jenante care ne este propusă ca potențial parlamentar al județului după alegerile din 11 decembrie este, din punctul meu de vedere, Liliana Mincă. După ce, nefiind votată practic de nimeni de aici, Lilișoara ne-a fost băgată pe gât ca deputat de Botoșani în toamna lui 2012 - prin intermediul aberației denumite sistem de vot uninominal, dar și prin escrocheria de proporții naționale OTV-PPDD - acuma duduia visează să ne fericească cu o nouă reprezentare de țață-ciocănitoare, mai mult prin studiourile televiziunilor bucureștene și mai puțin prin prestația efectivă din forul legislativ.
          Practica mizerabilă a traseismului politic nu poate fi exemplificată mai bine decât urmărind ”cariera” Lilianei Mincă, cea care a semnat oportunist adeziuni la nu mai puțin de șase formațiuni în ultimii ani, de când i s-a năzărit că are veleități de om politic. Ultima perlă din șiragul de partide prin care s-a tot oploșit Mincă în căutarea unei sinecuri este ALDE, o ciudățenie politică tipic românească (din seria PC, UNPR, PPDD...). Cu un lider național cu notorietate reală, Călin Anton Popescu Tăriceanu, care, de la plecarea din PNL, nu mai prididește să calce în străchini și să se facă de râs, ALDE este cotată în sondajele de opinie (să sperăm, totuși, că sociologii se înșeală!) ca având șanse să atingă pragul electoral de 5%, caz în care formațiunea va continua să se pună umil în serviciul PSD-ului.
          Pentru noi, botoșănenii, asta ar echivala cu posibilitatea teoretică a redistribuirii resturilor de voturi de prin mai multe alte județe către Liliana Mincă. Fosta șefă a Loteriei Naționale dintr-o perioadă cu multe afaceri tulburi, numită în funcție politic, din partea partidului pușcăriașului Dan Voiculescu, ar continua astfel ceea ce ne-a arătat deja că poate face în parlament: nimic la capitolul legi bune pentru toți românii; nimic pentru județul pe care, chipurile, îl reprezintă; proiectarea, în schimb, a unei imagini jalnice asupra acestui colț de țară prin cotcodăceala de mahalagioaică, de fiecare dată când este invitată prin studiourile televiziunilor naționale.
          Obiecției previzibile că, poate, Liliana Mincă are propriii săi simpatizanți la Botoșani îi voi contrapune simpla constatare că nici măcar membrii locali ai struțo-cămilei poreclite ALDE nu au primit-o cu brațele deschise, în urmă cu doar câteva săptămâni. Ne amintim cu toții scandalul stârnit de impunerea Lilișoarei de la București, peste capul ”aldiștilor” aborigeni, cei care sunt chemați acum să îi susțină campania electorală. Este un episod care spune totul despre ”meritele” lui Mincă, respinsă vehement chiar de cei cărora le-a succedat la butoanele micuței organizații a partidului lui Tăriceanu.
          La pachet cu Liliana Mincă, ne-am trezit cu plasarea pe o poziție teoretic eligibilă pentru accederea în Camera Deputaților a Margaretei Clipa. Singurul merit al acesteia este acela că ar fi prestat, ca folcloristă, în trecut pentru numita Lilișoara. Nu are nicio legătură cu Botoșanii și botoșănenii, așa că e de prisos să argumentăm că accidentul prin care a ajuns să fie cap de listă în acest județ se leagă doar de jocurile de culise ale unui partid de oportuniști care visează să se căpătuiască pe spinarea și în numele nostru. Slavă Domnului, șansele (chiar și alea teoretice) ca Margareta Clipa să ajungă parlamentar de Botoșani sunt infime. Probabil singura care nu realizează acest lucru este Clipa însăși, țepuită pentru a doua oară de buna ei ”prietenă” Liliana Mincă, cea care i-a fluturat prin fața ochilor perspectiva S.F. de a se oploși timp de patru ani la căldurică, în parlament, ”în numele proștilor de la Botoșani, dă-i în mă-sa de fraieri”...
          De prisos să concluzionez, cred, că ar trebui să ne asumăm statutul de ”proștii proștilor” dacă vom vota așa ceva. Dar, mă rog, sociologii ne spun că... totul e posibil!

luni, 21 noiembrie 2016

Noi cu cine votăm? Păi... să punem candidații pe cântar!


          Buuun! Să trecem la treabă, cum am promis, luându-i la purecat pe cei care se visează parlamentari de Botoșani! Chiar dacă, cu sau fără votul nostru, o bună parte dintre cei despre care vom vorbi de azi și până în ziua alegerilor vor accede pentru patru ani în Casa Poporului (fiindcă așa au decis, fără să ne consulte, partidele, trecându-i pe liste pe locuri sigure), se cuvine ca măcar să avem habar despre cine sunt cei în cauză și ce gen de așteptări putem avea de la ei.
          Așa cum am spus în ultima postare, mă voi referi strict la candidații eligibili, adică la cei care au o șansă teoretică de a... trage lozul cel mare (din păcate, cam așa văd mai toți omuleții ăștia lucrurile!) pe 11 decembrie. Asta presupune, în primul rând, ca ei să candideze pentru partide care pot atinge, realist vorbind, pragul electoral de 5 procente care le dă dreptul să își trimită reprezentanții în parlament. Ceilalți, desigur, nu contează! De asemeni, îi voi lua în vizor, dedicându-le câte un material de prezentare cu ceea ce cred eu că înseamnă fiecare dintre ei ca oameni și potențiali aleși ai nației botoșănene, doar pe cei aflați pe locuri teoretic eligibile, adică în fruntea listelor de partid, ”umpluturile” neinteresând pe nimeni, sub nicio formă.
          Astăzi îi voi trece în revistă, nominal, pe cei care se vor bucura de atenția subsemnatului în perioada următoare. A mea, dar și a cititorilor postărilor, care vor avea posibilitatea să își spună deschis punctele de vedere prin comentarii la adresa fiecăruia dintre cei care vor să ne fericească prin prestația lor parlamentară până în 2020. ”Se vor bucura de atenție” este, desigur, doar o expresie, mai degrabă nepotrivită pentru cei mai mulți dintre candidați, care, probabil, nu vor avea foarte multe motive de... bucurie.
          Oricum, așa cum am scris și atunci când am lansat acest demers de evaluare a candidaților, cei care vor considera că această dezbatere (care îi privește direct!) are vreo relevanță electorală vor avea posibilitatea să își prezinte propriile puncte de vedere, pentru asta fiind necesar doar să mă caute și să îmi ceară acceptul. Observați, sper, doar această nuanță la care țin foarte mult: ”să îmi/să ne ceară acceptul”!!! Dacă au ajuns pe poziții eligibile pe liste trăgând fel de fel de sfori în culise și fără ca formațiunile politice să consulte în vreun fel societatea civilă, e treaba lor. Aici, unde vedem ”pe bune” cine este de fapt fiecare dintre ei, câte parale face și cât de mult merită să îi acordăm votul, trebuie să respecte regulile (democratice!) ale jocului: să arate respect pentru relevanța analizei/dezbaterii, pentru recomandările de a fi votați sau nu, ca și pentru toți cei, mai mulți sau mai puțini, care vor ține cont de aceste puncte de vedere în ziua votului; să solicite, pe care de consecință, explicit (ei, nu noi!) dreptul la propria opinie. Altfel, dacă li se va părea lipsit de importanță, n-au decât să ignore tot ce vom scrie și vom comenta despre ei!
          Acestea fiind spuse, să vedem cine vor fi ”subiecții” despre care vom vorbi în ritmul de unul pe zi (cu două-trei excepții) până pe 11 decembrie: Doina Federovici, Lucian Trufin, Tamara Ciofu, Mihaela Huncă, Marius Budăi, Răzvan Rotaru - de la PSD; Costel Șoptică, Viorel Grigoraș, Cristian Achiței, Cristian Roman, Verginel Gireadă - de la PNL; Liliana Mincă, Margareta Clipa - de la ALDE; Valentin Simion, Antonio Andrușceac - de la USR; Corneliu Popescu, Daniel Ionescu - de la PMP.
          La finalul dezbaterilor noastre, vă amintesc, vom da note fecăruia dintre candidații (măcar teoretic...) eligibili, rezultând și o medie pentru fiecare partid în parte, în funcție de care vom concluziona ce listă merită mai mult să fie votată la aceste alegeri generale și pe cine n-ar trebui nicicum să ne irosim voturile.
          Sensul întregului demers? Cât se poate de simplu! Dacă partidele vor să ”joace” doar cum vor ele componența viitorului parlament, ignorând pur și simplu preferințele românilor, atunci se cuvine să încercăm să reparăm această anomalie prin propriile noastre dezbateri (după ce am fost puși, oricum, în fața faptului împlinit în privința listelor electorale!). Cum? Așa și atât cât putem noi, implicând mai multe sau mai puține persoane, spunând public ce gândim despre cei care ne-au fost băgați pe gât! Dacă influențăm astăzi măcar cu un procent scorul final, la viitoarele alegeri poate cu două procente și, la un moment dat, cu un segment decisiv din electorat, atunci lecția pentru clasa politică va conta! Ca să se întâmple asta, trebuie să începem să le-o predăm!

miercuri, 2 noiembrie 2016

Topul eligibililor


          Daaaaa! Am tot stat și m-am gândit cum ar fi cel mai bine să mă raportez la minunatele alegeri parlamentare din 11 decembrie. Circumstanțele actuale nu îmi permit nicicum editarea unui nou număr din ”Ghidul alegătorului botoșănean”, din cauza costurilor de tipărire și distribuție mult prea ridicate, pentru acoperirea cărora aș fi practic obligat să apelez chiar la ajutorul candidaților înșiși, ceea ce, firește, ar presupune și tratarea cu ceva mai multă ”bunăvoință” a unora dintre ei. Ori n-am de gând să fac un astfel de compromis sub nicio formă, preferând să-mi păstrez libertatea totală de exprimare a propriilor opinii față de unul sau altul dintre cei care au pretenția de a ne reprezenta în parlament în viitorii patru ani. Așa că am imaginat o nouă formulă căreia îi voi da curs în luna care urmează.
          În primul rând mă voi raporta strict la candidații care au o șansă reală, oricât de mică, de a accede în Senat sau Camera Deputaților, pe restul urmând doar să îi trec în revistă într-un material de final ca fiind absolut nerelevanți pentru aceste alegeri. Pentru fiecare dintre ”eligibili” voi face câte o analiză amplă, cuprinzând date din trecutul lor public și/sau privat, dar și punctele de vedere personale (așadar, subiective, ASUMAT SUBIECTIVE, cârcotașilor, adică destinate exclusiv celor care cred în buna mea credință și în capacitatea mea de analiză! Clar, da?), puncte de vedere privind calitățile și defectele care îi recomandă sau nu pe fiecare în parte pentru o poziție în Parlamentul României.
          Pentru a reduce din subiectivism și pentru a elimina eventualele informații eronate sau distorsionate pe care le dețin eu în legătură cu cei în cauză, le voi oferi posibilitatea - însă, absolut firesc, doar acelora care vor considera relevantă analiza mea, solicitând acest lucru! - să își exprime pozițiile proprii în cadrul unor interviuri, ce vor fi prezentate simultan cu materialele referitoare la ei redactate de mine.
          În raport de acest grupaj de materiale de evaluare (analiza mea și eventualul interviu cu ”eligibilul” în cauză), dar și de reacțiile cititorilor la fiecare dintre cei prezentați, într-una din ultimele zile ale campaniei electorale, așadar chiar înaintea scrutinului propriu-zis, le voi da note ”eligibililor” și voi face și o medie obținută de fiecare partid, prin ”eligibilii” săi, rezultând implicit și un top al listelor care merită votate în 11 decembrie.
          Așadar... la treabă! Din 11 noiembrie încolo, adică în intervalul legal pentru derularea campaniei electorale, vă voi prezenta rând pe rând ”portretele eligibililor”, dublate, acolo unde va fi cazul, de interviuri cu respectivii, invitându-vă să vă prezentați prin comentarii pe blog și pe rețelele de socializare punctele de vedere despre fiecare în parte, care să ducă la acordarea câte unei note de final. (1) Topul eligibililor, realizat pe baza notelor de final, (2) textul referitor la ”restul lumii”, pe care nu merită să ne irosim votul, ca și (3) lista de partid cea mai demnă de votul nostru, obținută din media notelor ”eligibililor”, vor finaliza întregul demers în zilele dinaintea alegerilor parlamentare, ediția 2016.