luni, 24 octombrie 2016

Listele PNL și legile lui Murphy


          Iluzii deșarte! Alinuța Gorghiu n-a cutezat să-și ducă până la capăt intenția de a modifica ÎN BINE lista de candidați a PNL Botoșani. Așadar nu l-a mai jepat de pe liste pe Redbulică Roman, personaj care va continua să se bage în seamă în numele nostru, cică, încă patru anișori bătuți pe muchie. Dar, mai știi, poate decid niște procurori să ne scape mai repede de belea...
          Dacă în bine nu s-a mai schimbat nimic până la urmă, conform legilor lui Murphy am avut parte totuși de o modificare, dar una ÎN RĂU, prin cocoțarea pe o poziție considerată eligibilă a celebrului Verginel, aflat, iată, la un pas să ne mai fericească încă un mandat cu prestația sa parlamentară.
          Una peste alta, din cei cinci liberali care se luptă cu șanse mai mici sau mai mari pentru un loc în parlament, Șoptică, Grigoraș, Roman și Gireadă sunt acolo din rațiuni greu de înțeles pentru orice botoșănean, singurul care își merită fără doar și poate poziția fiind Cristian Achiței. Strict formal (că doar nu ne oprește nimenea), ne putem întreba de ce la locale a fost nevoie de un sondaj pentru desemnarea candidaților PNL, iar acum, la parlamentare, nu??? Fiindcă s-ar fi văzut clar cine sunt, pentru electorat, ”indezirabilii” partidului? O să se vadă la vot!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!