marți, 26 iulie 2016

Mistreți, vaci, ambulanțe și cununii civile


          Tur de orizont prin(tre) știrile zilei, că n-am mai făcut de ceva vreme trebușoara asta, altminteri tare interesantă. Ia să vedem cu ce noutăți ne mai umplem vremea (și vremurile...) noi, botoșănenii:
* "Fără cununii civile duminica" - este informația care ne este furnizată (ca, de altfel, toate celelalte la care mă voi referi!) de absolut toate site-urile locale de știri. Cum ar veni, nenea Costel Gabur nu mai are chef să vină la muncă duminica. Iar situația asta creează niscaiva probleme tinerilor care și-au programat într-o astfel de zi și cununia civilă, și cea religioasă. Popii nu spun "pas" cununiilor programate în ultima zi a săptămânii, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, că ei sunt capabili (și antrenați) să ia paralele solicitanților la orice oră din zi și din noapte, pentru orice fel de manoperă. Nici nea' Costel de la Starea Civilă nu făcea nazuri că lucrează peste program până mai deunăzi, când s-a ales cu un dosărel penal pentru șpaga pe care zice-se că ar fi luat-o cu un astfel de prilej. Iar fără șpagă, să recunoaștem, munca peste program nu mai are niciun farmec!
* Un botoșănean care s-a tăiat fix în gât, hotărât să-și ia puțin zilele, a fost ajutat în realizarea ambițiosului său proiect de gropile drumului care duce la Iași. Mai exact, cusăturile însăilate în gâtlejul omului de destoinicii noștri medici s-au rupt în timpul transferului cu ambulanța a pacientului sinucigaș către "dulșele târg" în care ne găsim cu toții alinarea la vremuri de restriște. Măi, să fie! Știm cum arată drumul la Iași, dar parcă e prea mult să dăm vina pe el pentru decesul cu pricina. Dacă e să mă întrebați pe mine, ori au greșit tighelul chirurgii aborigeni, ori ambulanțierilor li s-a spus că au de cărat saci cu barabule și că pot să treacă fără grijă, cu viteză maximă, prin toate hopurile.
* "Tânăr lovit cu o rangă pentru că juca fotbal" - isprava de care nu se poate să nu fi aflat azi, din toate sursele posibile, a fost tratată total neprofesionist de presa locală. Cum ar veni, nimeni n-a sesizat că nu a fost vorba de o banală agresiune mârlănească și absolut nejustificată a unui vecin sătul de larma creată de fotbalistul de 20 de ani, ci de un protest cât se poate de original la decizia despotică a FRF de a impune prezența în teren timp de 90 de minute (în prelungiri nu mai contează...) a cel puțin unui fotbalist "under 21".
* O vacă ca toate vacile, scuzată fie-mi cacofonia, adică de vreo 400 de kile în viu (cum ne-au asigurat toate site-urile de știrulițe) a căzut într-un puț de pe imaș, pe undeva, pe la Răchiți. Na, mare sfârâială! De parcă era nevoie neapărat de un studiu complex al cercetătorilor britanici ca să luăm și noi act de faptul că e secetă și animalele nu mai găsesc pe nicăieri apă de băut...
* Titlu de știre pe nu-ș' ce site: "O nouă avarie la Nova Apaserv". Păi nu mai e de multă vreme nimic nou în chestia asta! Știre de știre ar fi să avem măcar o zi lăsată de la Dumnezeu fără nicio avarie la furnizorul de apă. Da' n-avem noi bafta asta în această viață!
* "Porcii mistreți fac ravagii în culturile botoșănenilor", aflăm de la extrem de talentatul cor al informațiilor similare care prestează pentru noi în ceea ce îndeobște numim presă locală. Faza mișto e că prefectul Nechifor s-a arătat tare preocupat de necazurile fermierilor, dar atât de tare, încât a oferit pe loc și soluția la problemă: să se modifice legea care nu permite împușcarea mistreților. Da, dom'le, de aia-i prefect omul ăsta, ca să aibă idei care nici unuia dintre noi, muritorii de rând, nu ne-ar fi trecut vreodată prin cap. Nu mai contează că acum n-are cine modifica vreo lege în țara asta, fiindcă parlamentarii sunt în vacanță, iar când revin la muncă, adică la toamnă, nu mai are niciun botoșănean păpușoi pe câmp... Astea-s detalii răutăcioase, important e că omul guvernului e preocupat și vrea să rezolve!

Un comentariu:

  1. Sa-i trimita pe aia cu airsoftul la speriat mistretii,ca am inteles ca inamicul natural al vanatului este turistul din afara judetului.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!