vineri, 4 martie 2016

Gata, băăăă! Opreşte-te odată din minţit!


          Cât rahat poate mânca, cu gura plină, un politician aflat în campanie electorală? Răspuns corect: oricât! Ne-a mai demonstrat-o o data, deşi chiar nu mai era nevoie, primărelul Porty, explicând fără să clipească că el nu-şi respectă promisiunea de a face un stadion modern la Botoşani fiindcă nu-l lasă... tehnocraţii: "Acest obiectiv a fost susţinut atunci când era Guvernul Ponta. În timpul acestui guvern nu am primit susţinere. Există şansa ca din toamnă să avem un nou guvern PSD cu Victor Ponta prim-ministru şi să reluăm obiectivele mari pentru Botoşani".
          Măi, Buratino, da' parcă anul trecut, prin primăvară, ne povesteai altceva! Cum? Nu mai ştii nici tu câte vrăjeli ne-ai spus în mandatul ăsta? Cred şi eu... Hai să-ţi amintesc: "Aşa cum am promis şi ne-am ţinut de cuvânt când am modernizat stadionul în prima etapă, aşa cum ne-am ţinut de cuvânt în a doua etapă, când am realizat nocturna şi încălzirea gazonului, aşa cred că e fezabilă şi această modernizare a stadionului. Am promis-o botoşănenilor, am promis-o echipei şi cred că Botoşaniul merită să aibă un asemenea stadion". Aaaa? Ţi-am mai reîmprospătat memoria? Era faza aia cu "eu, Portariuc, promit şi fac". Adică era o aberaţie, cum ne-am tot convins, pe propria piele, în ăştia patru ani, dar au fost, totuşi, suficienţi fraieri care să viseze cu ochii deschişi, holbându-se la cele trei variante de stadion nou pe care ni le tot prezentai prin poze şi ne rugai să alegem. Asta era singura ta problemă: să ne decidem noi, suporterii FC-ului, cum să arate stadionul. La fel cum acum singura problemă cu aşa-zisul viitor spital de îngrijiri paliative este dacă să se cheme "Leon Dănăilă" sau altcumva... Băăă, ia mai dă-te-n p...ălăria mea de-aici, de mincinos ordinar ce eşti!
          Nu mai amintesc - că mi-e deja silă - cât de băiat bun ai fost mătăluţă şi la faza cu încălzirea şi nocturna, cu care acuma te lauzi, când voiai cu orice chip să faci referendum, să vezi dacă nu cumva băbuţele de prin cartierele târgului nu vor să se aloce bani pentru aşa ceva, preferând niscaiva pomeni electorale pesediste... Vreau, totuşi, s-o lămurim şi pe asta cu Guvernul Ponta, care, vezi bine, ne făcea nouă, botoşănenilor, toate poftele. Aminteşte-ţi, băieţaş, cum te-ai ascuns de presă o lună de zile la începutul anului trecut, când Ponta al tău a alocat un purcoi de parale în toată ţara, iar ţie (adică nouă!!!) ţi-a repartizat fix zero lei şi zero bani! Pentru măreţele tale investiţii, inclusiv spitalul (din vis...) cu care o arzi de la o vreme încoace şi a cărui construcţie ne asigurai că începe în septembrie 2015, sprijinul de la Ponta a fost acelaşi: zero barat! Mi-e lene să mai caut propriile tale declaraţii pe aceste teme, de la vremea respectivă şi, în fond şi la urma urmei, eşti băieţel mare de-acuma şi poţi să ţi le mai cauţi şi singur prin arhivele mediei botoşănene. Aşa că scuteşte-ne cu abureala nesimţită cu "grija Guvernului Ponta"!
          Revenind la stadion, Pinochio mic şi tupeist, treaba cu finanţarea investiţiei suna, anul trecut, un pic altfel decât ne spui acum, când tragi heblul pe acest subiect: "Vom face toate demersurile şi mă voi duce de câte ori va fi nevoie pentru a obţine această finanţare. Avem două variante pe care putem merge. Una în care Compania Naţională de Investiţii ne va finanţa în acest an (2015, cu Ponta prim-ministru - n.n.) proiectul, iar a doua este prinderea în strategia de dezvoltare a municipiului, în perspectiva finanţării din fonduri europene. Abia din primăvara anului viitor (2016 - n.n.) se pot depune proiecte, urmând ca în doi-trei ani să fie finanţate". Ei? Asta îţi sună cunoscut, păpăciosule de rahat??? Deci: de la Ponta nu aştepta nimeni - cum nu aşteptai nici tu, de altfel... - nicio favoare pentru noi, că de aia am fost şi suntem polul sărăciei din întreaga Uniune Europeană, din cauza dragostei istorice a pesediştilor tăi pentru Botoşani şi botoşăneni! Dar varianta "b" pe care-o invocai ca să ne demonstrezi ce om de cuvânt şi de acţiune eşti tu ţi-o mai aminteşti? Ai prins modernizarea stadionului în "strategia de dezvoltare a municipiului", păcăliciule??? Ai proiectul pregătit pentru a-l depune "primăvara anului viitor" (2016, cum am mai spus, adică acum, puiuţu') în vederea obţinerii finanţării europene??? Ai pe dracu'! Eşti un mincinos nesimţit, care speră să-i meargă la infinit abureala ordinară şi să se perpetueze în birouaşul de primărel, chiar dacă totul se duce de râpă în jurul lui!

Un comentariu:

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!