vineri, 30 decembrie 2016

Pase scurte, pe sus!


          Am promis pe facebook că voi încerca o comparație între ultrașii din fotbal și talibanii de partid, așa că hai să-ncerc să mă țin de cuvânt!
          La capitolul asemănări, observăm lesne, din start, repertoriul similar sau, oricum, foarte apropiat, de scandări. Cu ce diferă clasicul ”M...e Steaua!” din fotbal de uzualul ”Puie Monta!” din politică? Trebuie să remarcăm, totuși, o oarecare cizelare a mesajului de către mai evoluații fani de pe stadioanele patriei. Ajungem chiar la rafinamente poetice de genul ”Afară ninge ca-n povești, M.S.B.”. Eeeeei?
          O diferență majoră constatată în comportamentul celor două categorii este că n-o să vezi niciodată, indiferent de circumstanțe, talibanii de partid scandând din răsputeri ”Demisia, demisia!” propriului ”antrenor”, cum se întâmplă atât de des la fotbal. Ei vor întotdeauna să dispară din peisaj staff-ul adversarilor, ceea ce este, oricum ai da-o, o dovadă de supremă nerozie! Păi, cum ar fi fost ca fanii Stelei, atâția câți mai vin pe stadion, să-i fi scandat hotărâți și supărați lui Ioan Andone ”Demisia!” după acel 4-1 administrat în prima manșă a semifinalei Cupei României?
          Dacă ultrașii sunt dispuși să accepte că unul sau altul dintre idolii lor de pe teren este varză și ar trebui să fie exclus din lot, plecând eventual la alte echipe (”ducă-se-n mă-sa la... ăilalți rahatul ăla de fundaș dreapta!”), n-o să vedem nicicând grupuri de talibani de partid care să-i ceară ”antrenorului” Dragnea, de pildă, să nu cumva să mai îndrăznească să titularizeze pe post de vârf ”jucători” de mâna a doua, aduși din campionatul județean constănțean, bunăoară, gen Sevil Shhaideh. Dimpotrivă! A scos-o ”șeful” din joben pe duduia aia de care nu știa nimeni că se pricepe la... jonglerii cu mingea? Gata, frate, suntem fanii ei! Messi, nu altceva!
          Mă opresc aici, că parc-ar fi mai potrivit să dezvolte tema vreun creator de texte de stand up comedy. Eu am bubuit subiectul, poate-l preia cineva în... terenul advers. Sau, dacă preferați, am jucat clasic: lungă și pe-a doua!

marți, 27 decembrie 2016

Jocuri de putere? Nici măcar! Doar de IMAGINE (iluzie) A PUTERII!


          Ceea ce fac Iohannis și Dragnea în aceste zile pe tema numelui viitorului prim-ministru nu are nicio legătură cu grija pentru soarta acestei țări, pentru buna guvernare etc, etc. Sunt doar jocuri de imagine, modalități de gestionare în văzul lumii a momentului electoral 11 decembrie.
          Liviu Dragnea a personalizat, într-o primă etapă, victoria obținută de fapt de întregul PSD, profitând de modul tradițional în care se respectă ierarhiile în acest partid. Câtă vreme este pe val și lucrurile merg bine, președintele PSD este un adevărat sultan, căruia toți îi datorează temenele, neîndrăznind să mai discute de vreo formă de împărțire internă, democratică și statutară, a puterii. ”Eu” am câștigat spune baronul de Teleorman cu orice prilej, jucându-și rolul. Un rol, de altfel, vremelnic, pentru că, asemenea atâtor lideri dinaintea sa (și nu doar din PSD!), va veni vremea când va fi alungat cu șuturi în fund și fluierături din partea aceleiași asistențe atât de docile astăzi.
          Acum, în etapa a doua, se joacă meciul de imagine la nivel național: cine e mai tare în parcarea minunatei noastre republici? Datele pur tehnice ale problemei, pe care fiecare încearcă să le maximizeze, sună cam așa: PSD a câștigat alegerile, fără a dobândi, însă, majoritatea absolută în parlament; coaliția de guvernare PSD-ALDE are dreptul de a guverna și va face acest lucru; președintele are dreptul constituțional (câtă vreme nimic din constituție nu îi interzice acest lucru) de a desemna premierul, ținând cont de propunerile coaliției de guvernare; suspendarea președintelui este doar o sperietoare pur teoretică, imposibilă în condiții strict constituționale din cauza lipsei unui motiv viabil, dar perfect posibilă prin prisma majorității parlamentare, prin forțarea regulilor jocului; varianta alegerilor anticipate este, iarăși, strict teoretică, fără vreo posibilitate practică de a se ajunge la ea vreodată în timpul vieții noastre.
          Și atunci hârâiala de-a premierul are doar rolul de a lăsa publicului impresia că unul sau altul dintre cei doi actori este mai tare, este miezul din dodoașcă în anii ce vin. În cele din urmă, convingerea mea e că nu va exista un câștigător incontestabil al acestui joc (complex, de altfel!) de imagine. Țara va fi condusă, începând de peste câteva zile, de către un guvern PSD, care va avea un alt prim-ministru decât Sevil Shhaideh sau Liviu Dragnea. Nu se va ajunge la anticipate, cum nu se va ajunge nici la suspendare. Nu poate fi alt rezultat și nici nu va fi! Implicit, Dragnea și Iohannis își vor păstra atuurile deținute în acest moment conform legilor țării și regulilor democratice, inclusiv în ochii spectatorilor din tribune, adică ai noștri, cei care jucăm rolul poporului cu drept de vot în această piesă de teatru politic. Susținătorii lui Dragnea vor deveni și mai radicali în pretențiile privind modul de exercitare a puterii (uitând că victoria electorală nu a fost obținută cu 5-0, cum s-a creat impresia într-un prim moment, ci ”doar” cu 5-4, conform rezultatului înscris pe tabelă, adică în cele două camere ale parlamentului). Electoratul de dreapta va regăsi un element de care să își ancoreze devotamentul tradițional și spiritul anti-PSD, element întruchipat de președinte, liderul informal al opoziției, atâta timp cât formațiunile politice de dreapta sunt în derivă sau își caută identitatea.
          Așadar nimeni nu va avea practic absolut nimic de câștigat. Cu atât mai puțin țara, printr-o guvernare mai bună, vezi bine, subiect care, în realitate, nu interesează foarte mult pe niciunul dintre cei implicați în războiul strict mediatic, adică de pură imagine.

joi, 22 decembrie 2016

Momentul adevărului. Inevitabila purificare (prin foc!) a liberalilor


          Gest normal, de politician responsabil, cu ștaif, al lui Cătălin Flutur: demisia de la președinția PNL-ului botoșănean, de îndată ce acest lucru a fost, tehnic vorbind, posibil. Este asumarea decentă a eșecului înregistrat de PNL la alegerile parlamentare din 11 decembrie, un rezultat de care Flutur nu este, sub nicio formă, principalul vinovat. Este și modelul oferit public altor liberali cu funcții în acest moment delicat, îndemnați discret la necesarul pas în spate. Este, însă, și dispariția din jocul politic intern a celui mai important factor de echilibru, poate singurul în măsură să țină în frâu interesele și orgoliile multor personaje de proastă calitate.
          Urmează pentru liberali o perioadă de război crâncen pentru preluarea puterii. Fel de fel de indivizi se vor îmbulzi să pună mâna pe pâine și, mai ales, pe cuțit, cu gândul la o poziționare personală cât mai favorabilă în perspectiva viitoarelor momente electorale. Foarte puțini se vor gândi efectiv la soarta principalului partid de dreapta, condamnat să joace perfect cartea reformării autentice sau să dispară!
          Este, așadar, șansa purificării și a relansării partidului, dacă liberalii responsabili vor impune curățenia drastică de care e neapărată nevoie, la pachet cu menținerea unității reale, nu doar formale, a tuturor. Poate fi, însă, și etapa finală înaintea autodistrugerii, dacă relațiile de cumetrie și interese vor funcționa din nou, ridicând la butoanele organizației aceleași personaje incapabile să vadă ceva dincolo de propriile buzunare.
          O răspântie, cea a alegerilor interne, din care vom vedea cu toții încotro o va apuca liberalismul botoșănean. Și... se va duce cu pași apăsați fix în direcția pe care oamenii care îl reprezintă formal o merită!

vineri, 16 decembrie 2016

Fă, Doina, încă o minune!


          Dacă facem abstracție de declarația pupincuristă vizându-l pe Dragnea, ”cel mai bun prim-ministru, pe care îl vom susține”, Doina Federovici a mai spus în aceste zile, de după alegeri, câteva lucruri foarte bune pentru Botoșani și botoșăneni. Unul a fost cel că PSD-ul va obține și al cincilea mandat de deputat, ”angajament” deja îndeplinit. Asta-i de bine nu pentru că noul apărut, practic de nicăieri, în peisajul parlamentar, Costel Lupașcu, ar face vreo scofală la București. Nici vorbă! Dacă era să-l fi analizat și pe el în campanie, n-avea cum să ia mai mult de un 3 la evaluarea finală. Partea realmente bună e că astfel am scăpat de Cristinel Roman, trimis grațios la plimbare (pentru a câta oară?) de electorat. Iar de data asta îi va fi mult mai greu să cadă iar în două picioare (alea din spate), oploșindu-se prin vreo poziție plătită din bani publici.
          Doinița mai are, însă, o declarație pe care mort-copt trebuie să o respecte: aceea că PSD-ul are suficienți oameni valoroși dintre care să aleagă viitorul prefect al județului, după instalarea guvernului. Și de data asta, binele real este unul... indirect. Dacă senatoarea și președinta social-democraților își respectă angajamentul, scăpăm de riscul uriaș enunțat de un prieten, jurnalistul Corneliu Rusu, în aceste zile, de a ne trezi cu Liliana Mincă la butoanele județului. Traseista de la loto trage cu siguranță toate sforile la București, bătându-l la cap continuu pe Tăriceanu să-i procure fotoliul de prefect de Botoșani. Iar catastrofă mai mare nici că se poate imagina. Așa că salvarea noastră poartă un singur nume: Doinița!
          Fă, Doina, minunea încă o dată și scapă-ne și de panarama aia de Mincă! Iar alăturarea ”fă, Doina” nu e un apropo la modul de adresare tradițional din interiorul PSD (nu mi-aș permite așa ceva, că nu-s pesedist!), fiind pur și simplu imperativul verbului ”a face”. Un verb care nu le place deloc politicienilor, care preferă mai lejerul ”a vorbi”, dar de data asta Doinița chiar trebuie să se autodepășească și să ne scape și de Mincă. După care, ostenită, se poate odihni fără probleme în Casa Poporului până în 2020, că noi nu mai vrem și nici nu mai așteptăm nimica-nimicuța de la dânsa.

joi, 15 decembrie 2016

Doar o chestiune de timp!


          Toate greșelile se plătesc, mai devreme sau mai târziu, în politică. Electoral și personal. E doar o chestiune de timp. Exemple? Cele mai recente sunt din acest an, legate de personaje care nu aveau ce căuta în poziții oficiale importante la nivel local sau național și, desigur, de partidele care le-au propulsat: Portariuc și PSD la alegerile locale, Gireadă și PNL la generale. În unele cazuri - din ce în ce mai multe, slavă Domnului! - regula greșelilor plătite se traduce prin pedepse cu pușcăria și confiscarea averii. Nu mai dau exemple și aici, că le știe toată lumea.
          Așadar, plata erorii e doar o chestiune de timp. Problema se pune ”când” vine scadența pentru personaj și partidul care îl tine în brațe, și nu ”dacă” va veni ea vreodată. E o lecție pe care formațiunile politice nu o pot învăța sau, mă rog, abia încep să o învețe și va mai dura ceva până când îi vor respecta învățămintele.
          Oricum am da-o, este de neînțeles prostia de proporții pe care o fac acum PSD și Liviu Dragnea, cramponându-se de ideea ca acesta din urmă să fie premier. Dragnea este un infractor condamnat, aflat în perioada de executare a pedepsei (cu suspendare, desigur), are și alte dosare pe rol, ca și o avere pe care, ca bugetar de când se știe, nu poate să o justifice ”pe bune” decât prin fel de fel de inginerii ușor de demontat. Simpatia electorală de care se bucură (doar o parte din cea arătată partidului pe 11 decembrie, să ne înțelegem, la parlamentare fiind votat partidul, nu... potențialul prim-ministru!) se va topi în timp. Ba chiar a și început să se topească o dată cu discuțiile din aceste zile privind propunerea de premier. În plus, chiar dacă pesediștii realizează sau nu, forțarea variantei Dragnea prim-ministru îi readuc președintelui Klaus Iohannis (”singur împotriva tuturor”) o cotă de popularitate tot mai mare.
          Și atunci? De ce face PSD, partidul cel mai mare din România, ajuns la zenitul istoriei sale, populat din belșug cu minți strălucite, capabile să sesizeze toate aceste lucruri, prostia de a insista cu Dragnea-premier? Simplu: Pentru că democrația reală de partid nu funcționează, iar, dincolo de statutele formale care există în orice formațiune politică, Liviu Dragnea dictează acum tot ce se întâmplă în PSD. Iar lui i s-a pus pata să devină șeful executivului. Nimeni nu-l trage de mânecuță, ba chiar se grăbesc cu toții să-i cânte în strună noului ”lider maxim”. Cine nu se aliniază, chiar dacă are dreptate, va fi aruncat peste bord. Toate astea se înscriu în același capitol. Greșeli care se plătesc. În politică, la fel ca și în viață, în general. Cum spuneam mai sus, e doar o chestiune de timp...

miercuri, 14 decembrie 2016

Dă, mamă, cu biciu-n mine!


          Altul care se bagă singur în seamă deși nu-l întreabă nimeni nimic (că n-are de ce) e Ovidelu'. Cum care Ovidelu'? Portariuc! Trebuie să vă amintiți de el, a fost primar la Botoșani până în vară, singurul pesedist care a putut pierde un rând de alegeri în acest an. Așa, așa, ăla!
          Acuma se apucă sărmanul să felicite PSD-ul pentru scorul record obținut la Botoșani. Hahahahaahaaaaaaaa! Păi, scorul ăsta uriaș s-a putut obține fiindcă te-au jepat pe tine la timp, făcându-ți vânt pe scările partidului. Ce nu ți-e clar? Așa că... ușurel cu felicitările, masochist mic, bătut cu cureaua la funduleț de toată lumea! Ori poate îți place, aaaa?

Verginel, ultima brazdă în politică


          I-auzi ce bine le înțelege și le spune Verginel Gireadă, după ce și-a luat-o peste bot la alegeri: ”Toată vina este de sus în jos. Dintotdeauna la votul politic ora exactă o dă Bucureștiul. În condițiile în care un management nu e sănătos la București, s-a dus la pierderea tuturor județelor”. Dincolo de formularea amuzantă, demnă de analfabetismul lui Verginel, mesajul e corect: ”De vină sunt ăia de la București, care au pus pe liste de ăștia ca mine prin toată țara”! Bravo, Verginel! Îți umblă mintea. Bălălău! Ia să vezi după o lună pe tractor ce limpede o să ți se pară totul în viață!

marți, 13 decembrie 2016

Două zile după vot: Prima țeapă! Pardon, o ”manifestare a responsabilității”...


          Liviu Dragnea îi cere prim-ministrului în funcție, Dacian Cioloș, să nu mai facă tăierile de taxe stabilite de la 1 ianuarie. Față de promisiunile de până acum 2 (două!) zile, e o diferență cam ca în bancurile cu Radio Erevan. Taxele nu scad, ci anulăm scăderile făcute deja de Cioloș, iar Cioloș nu e tocmai un tehnocrat pus de Soros să distrugă țara, ci un om responsabil, de apreciat, deschis dialogului. Hahahahahahaaaaaa!!!
          Bănuiesc că e o veste pe măsura așteptărilor celor 45% dintre români care au votat cu PSD. O să vedem cu toții, din comentariile de pe facebook, bunăoară, că oamenii îl vor iubi și mai mult pe Dragnea și partidul favorit după acest gest. O să-l numeasă, dați-mi voie să ghicesc, ”responsabil”! Și cred că au dreptate, că doar reprezintă majoritatea. Mă rog, eu aș numi asta ”țeapă”, dar eu sunt un mare cârcotaș, așa că nu mă băgați foarte tare în seamă.

luni, 12 decembrie 2016

Prima zi după vot: Doinița, mostră de pupincurism grețos


          Cu un asemenea scor electoral, PSD va da în următorii patru ani măsura a ceea ce reprezintă, bun sau rău, pentru acest popor. Se vor aduna bune și rele, realizări și eșecuri, gesturi normale și abuzuri incalificabile. Toate vor fi puse în balanță și vor duce, în 2020, la viitorul scor electoral al partidului. Sper că sunt și social-democrații conștienți de acest lucru și că nu vor cădea în capcana că patru ani e un interval suficient de mare, ca să nu trebuiască să aibă grija asta încă de pe-acum.
          Începutul exercitării puterii (pe care încă nu au preluat-o - sic!) nu arată deloc bine. Tema generală de dezbatere în aceste zile este cine va fi viitorul prim-ministru, numele cel mai vehiculat fiind cel al lui Liviu Dragnea. Deși n-ar trebui nici măcar să se deschidă acest subiect, Dragnea - altfel, un politician merituos din multe puncte de vedere - fiind pur și simplu un cetățean condamnat penal definitiv și irevocabil al acestei țări. Punct!
          Mi se pare grețos și modul în care trepădușii mai mici din partid nu ratează prilejul de a pupa puțin dosul mărețului conducător, propunându-l (se va ajunge și la unanimitate, la un moment dat, ca să retrăim total episoade de acum 30 de ani...) în fruntea guvernului. Printre cei care, bolnavi de pupincurism, se-apucă să mănânce rahat pe tema asta s-a înscris astăzi cu mult elan proaspăt reconfirmata senatoare aborigenă Doinița Federovici: ”Domnul președinte Dragnea este cea mai bună propunere pentru funcția de premier a României. O vom susține, cu siguranță”.
          Da? Chiar așa? Dar România e un fel de colonie din inima Africii în care fiecare face ce vrea??? Ia să vedem două mici ”detalii” omise de cei care mestecă de zor subiectul Dragnea-premier:
1. Legea nr. 90/2001, privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, Secțiunea a 2-a, Componența Guvernului, articolul 2: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la art.4”.
2. Jurământul Președintelui României: ”Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.
          Clar ca bună ziua! Președintele nu îl poate desemna ca prim-ministru pe Liviu Dragnea, pentru că a jurat cu mâna pe Biblie să respecte legile țării, iar una dintre acestea interzice explicit ca din guvern să facă parte persoane care au suferit condamnări penale. Subiect închis, cel puțin până la modificarea legii cu pricina! Deschisă rămâne discuția privind comportamentul jenant al trepădușilor politici mai mici sau (cred ei...) mai mari, care se grăbesc să se dea bine cu șeful de partid, băgându-și picioarele în tot ce înseamnă această țară (nu gubernie siberiană de pe vremuri!), în cetățenii țării (care tocmai ce i-au votat masiv...) și în legile ei. Băi, tovarăși, încetați odată să mai puneți partidul înaintea țării!

2016, anul curățeniei generale în politica botoșăneană


          An de grație pentru județul Botoșani, dacă privim lucrurile prin prisma numărului mare de politicieni de proastă și foarte proastă calitate de care a dat Dumnezeu și am scăpat!
          Nu mă apuc acum să povestesc de ce sunt odioși cei care au fost ejectați cu șuturi în fund din fruntea politicii locale. Spre deosebire de mulți viteji aborigeni, am făcut-o de foarte multe ori de-a lungul timpului, mai ales atunci când respectivii s-au aflat la putere. Că acum, când s-au prăbușit ca niște castele de nisip, nu mai e nicio sfârâială să te apuci să-i faci cu ou și cu oțet. Așa că, de data asta, doar o să-i trec în revistă, motivele pentru care i-am considerat niște nulități care fac rău județului putând fi găsite cu ușurință de oricine își face timp să răsfoiască nițel blogulețul!
          Așadar, aruncații din acest an la lada de gunoi (de lux, dar tot gunoi!) a acestui județ: Mihai Țâbuleac (fost senator, președinte CJ, președinte PNL), Ovidiu Portariuc (fost primar de Botoșani, președinte PSD), Cristian Roman (fost prefect, deputat, președinte FC), Verginel Gireadă (fost primar, deputat, vicepreședinte PNL) și, dacă nu cumva mă înșel cu câteva săptămâni sau luni, Florin Țurcanu (fost deputat, președinte CJ, președinte PNL). Eeeei? Dacă nici asta nu se cheamă curățenie generală, atunci care mai e?

P.S.: Sunt un pic îngrijorat că rămân fără ținte pe măsură în sfera puterii locale. Nu pentru mult timp, oricum. Sunt (din păcate!) destule personaje ”promițătoare”, din politică și nu numai, pe care le am deja în vizor, așa că n-o să mă plictisesc nici de acum încolo. Nici eu, nici ei!

duminică, 11 decembrie 2016

Topul eligibililor: notele candidaților și mediile partidelor


          Punct final al demersului (obositor și cel mai adesea neplăcut) de evaluare a candidaților eligibili propuși botoșănenilor, fără vreo consultare, de către partide. Câteva considerații înainte de afișarea notelor primite de cei în cauză:
1. Notele sunt rezultatul evaluărilor pe care le-am expus cititorilor blogului în ultimele săptămâni și țin cont de reacțiile stârnite pe rețelele de socializare.
2. Media pentru fiecare partid rezultă doar din votul candidaților eligibili, ceilalți, aflați mai jos, deci fără șanse de a fi aleși, neavând vreo relevanță. Principiul? ”Umpluturile” nu contează!
3. Media partidelor nu ține cont decât de calitatea candidaților propuși efectiv la Botoșani. Acest mod de evaluare are hiba majoră, de care vă invit să fiți conștienți, că nu ia în calcul considerente de nivel național (cine va fi la putere și cine în opoziție), care au rolul lor în momentul în care un alegător se decide cu cine votează. Mai exact, pot fi alegători care nu îi agreează pe candidații din Botoșani ai unui partid, dar pun totuși ștampila pe acea formațiune politică pentru că îl simpatizează pe liderul național sau pe potențialul prim-ministru anunțat de aceasta. Mi se pare, însă, că iresponsabilitatea partidelor la nivel local (județean, în cazul nostru), care pun pe liste candidați de proastă calitate, ascunzându-se în spatele unei ”locomotive” naționale puternice, trebuie taxată electoral! Nu poți, tu, partid, să îmi forțezi mâna, dacă sunt simpatizant al actorului Florin Zamfirescu, de exemplu, să votez orice nulitate locală trecută pe lista PRM-ului!
          Acestea fiind spuse, într-un sistem de notare de la 1 la 10...
Liliana Mincă (ALDE) - 1
Margareta Clipa (ALDE) - 2
Antonio Andrușceac (USR) - 3
Valentin Simion (USR) - 4
Corneliu Popescu (PMP) - 3
Dan Ionescu (PMP) - 4
Doina Federovici (PSD) - 6
Tamara Ciofu (PSD) - 5
Lucian Trufin (PSD) - 8
Marius Budăi (PSD) - 4
Mihaela Huncă (PSD) - 3
Răzvan Rotaru (PSD) - 3
Costel Șoptică (PNL) - 3
Viorel Grigoraș (PNL) - 4
Cristian Achiței (PNL) - 10
Cristian Roman (PNL) - 2
Verginel Gireadă (PNL) - 1

          Mediile partidelor cu șanse teoretice de acces în Parlament (celelalte nu contează și voturile acordate lor sunt irosite):
ALDE - 1,50
USR - 3,50
PMP - 3,50
PSD - 4,83
PNL - 4,00
          Asta-i valoarea (stabilită, cum am tot spus, cu bună credință, dar cu o doză inevitabilă de subiectivism) a celor pe care zic partidele că îi merităm noi ca reprezentanți în Parlamentul României. Conform acestei evaluări, fără a ține cont de considerente naționale (putere/opoziție, lideri mai mult sau mai puțin carismatici) și nici de electoratul taliban (care votează cu partidul favorit indiferent de candidați), nicio formațiune politică nu are notă de trecere. Și, totuși, 9 dintre cei enumerați mai sus vor fi senatori (3) și deputați (6) de Botoșani, în ciuda oricăror demersuri ale noastre, ale ”simplilor cetățeni”, cei care suntem ignorați total și sistematic de liderii politici. Probabil că ne merităm soarta! Și nu se va schimba niciodată nimic, dacă nu vom găsi formula prin care să ne implicăm mai mult în viața politică, sancționându-i prin vot (și nu numai!) pe cei care ne sfidează și premiindu-i pe cei care se vor strădui și vor reuși să se reformeze.

vineri, 9 decembrie 2016

Nu are voie să ne dezamăgească: Cristian Achiței!


          Nu sunt Mafalda, ca să ghicesc viitorul și să pot pronostica fără cusur cum va evolua într-o poziție publică importantă unul sau altul dintre candidați. Și nici nu mi-ar plăcea să pară că seria de texte dedicate candidaților eligibili în ultimele săptămâni sunt rezultatul unui fel de joc de noroc, de alba-neagra cu cine ar putea să facă treabă în parlament și cine nu. Tot ce am scris este rezultatul unor analize făcute atât cât m-a dus pe mine mintea, cu o doză inevitabilă de subiectivism, asupra căruia am atras atenția din start. Sunt analize bazate pe elementele concrete legate de fiecare personaj în parte, pe evoluția de până acum a celor în cauză, pe ”citirea” în timp a caracterelor și a mizelor care îi mână în lupta pentru putere pe candidați.
          Așa cum am mai spus și scris în această campanie, candidatul care îmi inspiră cea mai mare încredere privind evoluția ca viitor parlamentar este liberalul Cristian Achiței. În primul rând, vorbim de un profesionist adevărat în meseria lui, nu de cineva care nu știe să facă nimic în afară de politică. Iar profesia lui Achiței, cea de inginer de drumuri și poduri, chiar este una foarte importantă pentru modul în care ne imaginăm cu toții că ar trebui să se dezvolte în ritm accelerat această țară și acest județ. Și Verginel Gireadă, de pildă, este din câte știu un foarte bun tractorist, dar asta nu-l face dezirabil în aceeași măsură în Parlamentul României (făcând abstracție de toate celelalte calități și defecte pe care le are). Fără nicio supărare pentru admirabila și foarte necesara breaslă a tractoriștilor, locul lor nu e în parlament! Iar despre atâția alți candidați nici măcar n-avem habar că ar avea vreo profesie pe care s-o stăpânească în suficientă măsură.
          În al doilea rând, Cristian Achiței este deja un foarte experimentat coordonator al unor proiecte de infrastructură finanțate din fonduri europene. Unele dintre acestea au mers mai bine, altele mai puțin bine, însă omul știe clar care sunt și cum se parcurg etapele pentru realizarea acestor proiecte, iar asta este o experiență foarte prețioasă pentru cineva care urmează să facă legi în această țară. V-aș aminti numai de faptul că este cel care a imaginat și care a făcut posibil proiectul drumului strategic care va străbate în anii următori județul Botoșani de la nord la sud, un proiect devenit acum o miză concretă pentru care luptă (atât cât se pricep) politicieni de toate culorile.
          Experiența consistentă în administrația locală este un alt atu major al unuia de la care așteptăm rezultate concrete ca membru al forului legislativ. Nu e deloc puțin lucru să ai habar unde sunt hibele care fac sistemul administrativ să funcționeze greoi sau chiar prost, la fel cum nu e puțin lucru să poți propune în cunoștință de cauză modificarea și simplificarea legilor care transformă actualmente atribuirea unui contract pe bani publici într-o junglă greu de parcurs, care permite încă fel de fel de ”dedicații” păguboase.
          Simplificând mult și scurtând argumentația (îmi place să cred logică pentru orice om de bună credință) în favoarea personajului Cristian Achiței, trebuie adusă în discuție și experiența politică pe care a căpătat-o în timp, importantă pentru a putea căpăta sprijinul necesar promovării propriilor proiecte. Mi se pare relevant faptul că, în cadrul ”marelui PNL”, creat cu atâtea zbateri și conflicte în ultimii ani, Achiței este singurul dintre cei care și-a exprimat public, deschis intenția de a candida și nu a întâmpinat opoziția niciunui coleg de partid. Să ne amintim de listele făcute de fel și fel de grupulețe din partid înainte de definitivarea formulei actuale! Din niciuna nu lipsea Achiței, fie că vorbim de liste imaginate de foști peneliști sau de foști pedeliști. E o constatare care spune multe, mai ales dacă ne gândim că vorbim de un personaj destul de contondent, care spune lucrurilor pe nume fără grija că ar putea leza pe cineva.
          Chiar și într-o companie deplorabilă în fruntea listelor PNL, Cristian Achiței va deveni, cu siguranță, fiind cap de listă, deputat de Botoșani după alegerile de duminică. După care va trebui să dea măsura propriilor capacități, bătându-se pentru proiecte legislative importante, refuzând să fie o simplă marionetă care să voteze strict după cum indică degetul liderului de grup parlamentar și sprijinind consistent de la București dezvoltarea de care județul are nevoie. Mă aștept să nu ne dezamăgească, oferindu-ne în următorii patru ani un model puternic despre ceea ce poate face un om politic ajuns într-o înaltă demnitate publică! Un model util electoratului, dar și partidelor politice în momentul în care ne propun candidați pentru diverse poziții publice. Nu știu cum va face concret, dar pur și simplu NU ARE VOIE SĂ NE DEZAMĂGEASCĂ!

joi, 8 decembrie 2016

Rara avis: un candidat promițător, Lucian Trufin


          Dintre toți candidații eligibili ai PSD-ului, Lucian Trufin îmi inspiră cea mai mare încredere. Nu l-am cunoscut personal niciodată, n-am discutat nici direct, nici prin intermediari, nici oricum i-ar putea da prin cap vreunui bolnav de scenarită să își imagineze. Tot ce știu despre el sunt informațiile publice apărute în mass-media botoșăneană de-a lungul timpului. Cu bune și cu rele!
          Cel mai important aport la imaginea bună pe care mi-am format-o despre Trufin provine din activitatea consistentă derulată de primarul de Vlăsinești în cadrul GAL (grupul de acțiune locală) Valea Bașeului de Sus. Nu e deloc puțin lucru să creezi și să utilizezi cu folos un instrument de atragere a fondurilor europene, într-o perioadă în care investițiile sunt mai necesare ca oricând pentru dezvoltarea unui județ calic ca al nostru. Teoretic, orice ales local poate pune pe picioare un astfel de izvor de finanțare și dezvoltare. În practică, însă, după cum bine știm, puțini sunt cei care măcar încearcă să facă acest lucru. Iar de reușit, reușesc și mai puțini. Ei, Lucian Trufin este unul dintre ei.
          Realegerea în funcția de primar în vara acestui an, pentru un al treilea mandat, demonstrează că este apreciat de oameni. Desigur, aici pot apărea nuanțe, pentru că sunt multe localități în care aprecierea electoratului vine din acțiuni nu neapărat eficiente pentru comunitate. Mi se pare că la Trufin nu este cazul. Chiar și unii critici acerbi ai lui consimt că primarul de Vlăsinești face treabă. Cică (spun criticii respectivi) cu scopul de a avea de unde să-și tragă partea sa. Nu știu cum stă efectiv treaba și, de principiu, nu exclud să fie și așa. Dar, până la proba contrarie, adică până la constatarea fără dubii a unei astfel de realități, rămâne certă doar activitatea intensă desfășurată în slujba și folosul comunității, resimțită ca atare de oameni și transformată ulterior în voturi primite!
          Printre punctele mai puțin bune identificate în ceea ce-l privește pe Trufin se numără implicarea în unele jocuri de culise din partid (mă rog, poate că altfel nu ai cum să faci politică în aceste vremuri, într-un partid mare...) și mai ales faptul că imită maniera dezgustătoare de a-și face campanie electorală utilizată de toți candidații PSD: comunicate sterile publicate contracost de mass-media, pline de promisiuni deșănțate și mincinoase, fabricate de aparatul de propagandă intern. Mi se pare că Lucian Trufin ar fi putut ieși fără probleme din acest calapod impus de partid, comunicând direct el însuși, cinstit și realist, fără petarde gogonate pe care nu le mai crede nimeni, cu electoratul. L-am observat în mai multe rânduri în emisiuni la care a fost invitat și cu siguranță e suficient de carismatic pentru a-și transmite credibil, convingător mesajele.
          Una peste alta, nu știu ce aș putea pronostica despre prestația sa ca viitor posibil parlamentar de Botoșani, oscilând între extremele pe care le-ar putea atinge. În măsura în care omul de acțiune Lucian Trufin - cel care cunoaște foarte bine problemele administrației locale și știe din practică cum se realizează investițiile din fonduri europene - dacă acest Trufin, așadar, va juca timp de patru ani în filmul de senator al acestui județ, atunci vom câștiga cu toții un reprezentant de mare calitate în forul legislativ. Dacă, însă, latura politicianistă va fi cea care își va pune amprenta mai pregnant pe activitatea sa, cu înregimentarea fără crâcnire în haina strâmtă a comandamentelor interne pesediste și cu ștrangularea forțată a propriei conștiințe, atunci, desigur, Lucian Trufin va umfla și mai mult rândurile personajelor care ne-au decepționat în ultimul sfert de veac. Oricum, prin comparație cu restul eligibililor social-democrați, Trufin pare personajul de care ne putem lega cele mai multe speranțe.

miercuri, 7 decembrie 2016

Mizerabila carieră publică a lui Red Bull continuă. Că așa s-au făcut cărțile!


          Într-o mare de nulități perverse care se aburcă în aceste zile, dând din coate, în ceea ce ar trebui să fie PARLAMENTUL ROMÂNIEI, n-avem cum să nu remarcăm figura sinistră a lui Cristian Roman. Actualmente la finalul unui mandat de deputat făcut cadou de calculator în 2012, când, aflat pe listele răposatei Forțe Civice, n-a fost votat practic de nimeni, roșcatul pozează din nou în mare liberal al nației. Sforile trase cu șiretenie în partid i-au adus, la votul intern al ”marelui PNL”, poziția eligibilă pe liste, asigurându-i, din păcate pentru acest județ, încă un sejur pe bani publici, de patru ani, în Casa Poporului.
          Pentru reîmprospătarea memoriei, se cuvine a trece în revistă măcar câteva repere din cariera publică a personajului de care vorbim. Fost crâșmar obscur pe la subsolul unei clădiri din zona Luceafărul, Red Bull a fost singurul dintre cei 23 de membri ai biroului de conducere al PNL Botoșani din urmă cu mai bine de un deceniu care nu a avut curajul de a-și asuma o poziție fermă în disputa internă dintre liderii de atunci ai liberalilor, Dinu Secrieru și Mihai Țâbuleac. Lașitatea și jocul dublu al personajului l-au transformat în singura variantă acceptabilă pentru toată lumea, în momentul numirii (politice) a unui prefect (”apolitic”, sanchi) al acestui județ. Și uite-așa a ajuns mare personaj public individul din Valea Glodului, carotându-l fără remușcări chiar pe consăteanul său, răposatul Secrieru, fie-i țărâna ușoară, cel care-i făcuse loc în conducerea liberalilor botoșăneni.
          Singura grijă a lui Roman, odată ajuns prefect, a fost perpetuarea în funcție, indiferent de guvern, prin întreținerea (a se citi ungerea consistentă!) a relației personale cu un personaj cheie din Ministerul de Interne. Mielușel pupincurist cu cei mari, Roșcatul a dat întreaga măsură a caracterului său mizerabil, umflându-și mușchii ca nimeni altul în fața subalternilor sau a celor care depindeau, vezi bine, de avizul prefectului pentru a fi menținuți la conducerea instituțiilor județene ale statului.
          Un moment mai mult decât edificator pentru profilul individului a fost cel în care a fost implicat, până peste cap, în licitația pentru construirea noului sediu al actualului Serviciu Permise de Conducere din Botoșani. Omul a ținut morțiș, din motive lesne de ghicit, ca lucrarea să îi fie atribuită unei firme, defuncta Dany Ema, și așa s-a și întâmplat, în ciuda protestelor publice vehemente ale altor constructori participanți la simulacrul de licitație. Cu ce efecte, ne amintim cu toții. Construcția s-a făcut cu mari întârzieri și cu creșterea exponențială a costurilor față de valoarea cu care a fost obținut contractul. Victor Mihalachi, cel mai vocal contestatar al acelui moment murdar, a fost sufocat de inspecțiile tuturor instituțiilor statului din subordinea prefectului, făcând rapid pasul înapoi, adică retractând declarațiile publice privind șpăgile date în trecut lui Cristi Roman și renunțând chiar la cotidianul ”Jurnalul”, pe care îl deținea în presa locală. Prefectul de atunci, în schimb, a reușit miraculos să devină proprietarul unei vile într-o zonă selectă a Botoșanilor, de care ulterior s-a debarasat de jure (nu și de facto, spune lumea!) în regim de urgență, pentru a nu fi luat la întrebări de procurori.
          Răzbunător, avid de bani și putere, frustrat de statutul de membru al opoziției nevoit să stea departe de... butoane, traseist lipsit de scrupule, cu relații sus puse în zona politică, administrativă, dar și a serviciilor secrete (o fi și el puțin ”acoperit”, ca tot omul!) și a procurorilor acestei țări, Cristian Roman a făcut ce a făcut pentru a cădea tot timpul în picioare de-a lungul ultimilor ani, în ciuda tărădăicilor fără număr atârnate de coadă. Nimic nu indică vreo schimbare la acest capitol în ceea ce îl privește nici în perioada următoare, proptelele ascunse pe care se sprijină făcându-și din plin datoria la capitolul protecție.
          Redevenit brusc foarte vocal în spațiul public taman acum, în preajma alegerilor din 11 decembrie, după patru ani de liniște profundă și de inactivitate totală ca parlamentar, Roman va fi uns, fără doar și poate, deputat PNL pentru încă patru ani. De data asta, chipurile, ca reprezentant votat de-adevăratelea al botoșănenilor, forțați de partide - pentru a câta oară? - să nu aibă de unde alege.

marți, 6 decembrie 2016

Mihaela Huncă, perseverență diabolică: totul pentru sine și pentru partid!


          Împărăteasa crudă, unsă de PSD pe tronul învățământului botoșănean, Mihaela Huncă, ne va ferici, fie că ne place, fie că nu, timp de patru ani, cu prestația sa de deputat. Este o veste cât se poate de tristă pentru acest județ, pentru noi toți, Huncă fiind combinația perfectă de cinism, inteligență folosită diabolic, carierism, sete nelimitată de înavuțire, lipsă de scrupule și devotament desăvârșit, în bune și în rele, față de propriul partid.
          Aservirea păguboasă a școlii botoșănene de către PSD s-a făcut, timp de patru ani, cu perseverență și consecvență demne de o cauză mai bună, prin instrumentul ideal numit Mihaela Huncă. Măsuri de forță, lipsă de transparență, abuzuri dictatoriale - nimic nu a lipsit din arsenalul folosit pentru punerea unui întreg sistem în slujba intereselor partidului. Degradarea continuă a standardelor de educație oferite copiilor botoșăneni n-a interesat pe nimeni. În ochii Mihaelei Huncă, educația în sine a fost doar un balast colateral, interesul primordial fiind acela de a pesediza întregul sistem, transformându-l într-o anexă prețioasă a aparatului de partid. O anexă utilă tocmai în campaniile electorale de genul celei pe care o traversăm acum. Și nu numai! Să nu uităm de copiii angrenați de-a lungul timpului în fel de fel de activități cu conotații politice, inocența celor mici fiind murdărită cu cinism de cadre didactice devotate PSD-ului! Să nu uităm nici de eforturile disperate de deturnare a concursurilor recente de directori, concursuri menite să depolitizeze, măcar în parte, educația!
          PSD-ul va obiecta, la acuzele privind mizerabila și iresponsabila politizare a școlii, prin faptul că cei care au început sunt pedeliștii, prin fosta șefă a IȘJ, Ada Macovei. Nimic mai adevărat! Și la fel de condamnabil! Soarta copiilor din acest județ nu trebuie maculată de ingerința politicului, indiferent din ce parte vine această ingerință. Cu atât mai mult, însă, culmile atinse în zodia Mihaelei Huncă la acest capitol sunt odioase și înfricoșătoare, cu efecte dintre cele mai nefaste în pervertirea unei întregi generații.
          În altă ordine de idei, de la personajul care va ajunge peste doar câteva zile în rândul parlamentarilor acestei țări nu putem să avem așteptări legate de cinste, morală, corectitudine, grijă pentru interesele și soarta oamenilor simpli sau pentru cheltuirea responsabilă a banului public. Discutăm de o persoană care a recurs cu naturalețe la ”soluția” divorțului pentru a-și proteja averea și pentru a șterge cu buretele, în fața inspectorilor de integritate, urmele incompatibilității crase dintre statutul personal de consilier municipal, care a votat alocarea de fonduri publice către LPS Botoșani, și cel de director al liceului în cauză, deținut de fostul soț.
          Așadar un personaj cât se poate de toxic, care a dat din plin măsura răului pe care poate să-l facă într-o poziție de responsabilitate publică. Bilanțul mandatului Huncă la șefia IȘJ e îngrozitor: zero preocupare și realizări pentru educația oferită copiilor; întreaga energie canalizată pentru politizarea sistemului și, ori de câte ori s-a putut, pentru căpătuirea personală! Acum este mai limpede traseul pe care, fără dubii, îl va urma Mihaela Huncă, odată ajunsă în parlament? Ca și în cazul altor candidați aflați pe poziții eligibile în acest scrutin, ceea ce sperie cel mai mult este certitudinea lipsei de scrupule: obiectivele personale și de partid, cel mai adesea necurate, trebuie atinse cu orice preț, în afara oricărei urme de morală și fără mustrări de conștiință! Conștiință? Ce-i aia și la ce folosește?

luni, 5 decembrie 2016

PNL-ul se sinucide cu o supradoză de Verginel


          Personajul politic care, prin simpla sa prezență pe un loc eligibil, transformă întreaga listă de candidați a unui partid politic important într-o glumă sinistră este, fără doar și poate, Verginel Gireadă. Liberalii botoșăneni se umplu efectiv de ridicol propunând un asemenea specimen pentru un al doilea mandat în Camera Deputaților. De altfel, cu excepția (absolut notabilă!!!; notabilă, dar tot excepție...) a lui Cristian Achiței, întreaga panoplie de eligibili a ”marilor peneliști” este făcută parcă anume pentru a zădărnici orice șansă de obținere a unui scor rezonabil pe 11 decembrie. Dacă i-ar fi pus pe adversarii din PSD să le facă așa cum le convine listele de candidați, rezultatul ar fi fost aproape identic, aceștia neavând altceva de făcut decât să extragă din șirul de penibili aflați pe poziții teoretic eligibile doar excepția amintită, Cristi Achiței. Dar să revenim la Verginel...
          Omul ăsta ar fi trebuit să dispară de mult din viața publică dintr-o sumedenie de motive. Dacă la capitolul avere colosală (făcută în timpul mandatelor succesive de primar la Mihai Eminescu și de parlamentar) putem găsi exemplare similare prin mai toate partidele, Verginel Gireadă face notă distinctivă prin faptul că e singurul politician de acest gen care a fost deja condamnat penal, definitiv și irevocabil, dar continuă ”să se afle în cărți” atunci când vine vorba de împărțirea cașcavalului politic. Ce criterii de integritate, ce bla-bla-uri cu anticorupția, ce asocieri cu ”prea-cinstitul Guvern Cioloș” și alte glume din astea, când tu îl expui la loc de cinste pe taraba electorală pe condamnatul Verginel???
          Prostia și incultura devenite legendare la Botoșani ale individului de care discutăm ne-au făcut de râs pe toți la nivel național, după ce Gireadă s-a apucat să dea interviuri ca deputat ales al acestui județ în mass-media bucureșteană. Ridiculizat (pe bună dreptate!) de nenumărate ori de jurnaliști, Verginel nu prididește să se laude de cât de deștept a devenit el subit în cap după ce a luat bacalaureatul la bătrânețe. Atât de deștept, încât nu s-a mai putut opri din studiat și s-a apucat să comită (contracost, desigur...) nu știu câte facultăți, masterate și poate chiar și doctorate, că tot e la modă acuma. Toate aceste isprăvi cu un (celebru...) vocabular de aproape 80 de cuvinte!
          Nici măcar la capitolul devotament pentru partid nu găsim motive pentru a fi păstrat (la loc de cinste, iată!) în ograda atât de vastă a liberalilor. Sunt arhicunoscute în mediul politic local aranjamentele transpartinice făcute de-a lungul timpului cu pesediștii, singurul obiectiv fiind satisfacerea intereselor personale. De altfel, chiar și faptul că, în ciuda eforturilor disperate, omul n-a reușit să își mai cumpere (!) de la colegii de partid votul intern pentru o poziție eligibilă pe liste, fiind nevoit să repete operațiunea, la o scară infinit mai mare, mai... consistentă, la ”prietenii” de la centru, spune totul (și) despre fidelitatea politică a lui Verginel.
          Dar despre motivele fără număr pentru care Gireadă ar fi trebuit trimis de mult la locul său, în anonimat (ca să nu zic la pușcărie, că acolo i-au dat-o judecătorii, până una, alta, cu suspendare!), se poate scrie o carte cu multe volume și nu cu asta ne ocupăm aici, cel puțin deocamdată. Cert e că omulețul ne zâmbește frumos și în această campanie din afișele electorale, îndemnându-ne să-l mai facem o tură deputat prin votul de duminică. Nimeni n-a dorit să se gândească măcar că pot exista chiar și simpatizanți înfocați, ”talibani” ai PNL-ului din acest județ care vor sări pur și simplu peste vot de frică să nu le cadă mâna dacă pun ștampila pe lista în care se găsește numele unuia ca Verginel Gireadă! Rezultatele iresponsabilității se vor vedea peste câteva zile.

duminică, 4 decembrie 2016

”Chinezu”, produsul periculos al unui experiment politic iresponsabil!


          Surprizele majore propuse de PSD pe locuri eligibile în listele de candidați pentru alegerile din 11 decembrie sunt Marius Budăi și Răzvan Rotaru. Căciulile, proaspăt aruncate, după nominalizare, de șefi de instituții deconcentrate la nivel județean (Casa de Pensii, respectiv Garda de Mediu) păreau a fi maximum din ce puteau purta cei doi grație serviciilor aduse partidului de-a lungul timpului. N-a fost așa, iar mecanismele ascunse din mașinăria județeană social-democrată au funcționat misterios în sensul promovării lui Budăi și Rotaru pe poziții la care nimic, în afara relațiilor personale bine gresate cu adevărații factori de decizie și influență, nu le-ar fi dat dreptul.
          Marius Budăi a fost și probabil va rămâne un personaj discret (mai bine spus ”șters”) ca prezență publică, fără excese de vreun fel remarcate până în prezent ca politician sau ca ocupant al unei poziții bugetar-administrative importante la nivelul județului, precum cea de la șefia casei de pensii. Serviciile și obediența puse în slujba câtorva dintre greii adevărați ai organizației botoșănene sunt singurele ”merite” care îl vor transforma, fără doar și poate, în deputat după alegerile parlamentare. Unde e interesul eletoratului în această ecuație soldată cu nominalizarea lui pe o poziție eligibilă pe liste? Desigur, absolut nicăieri, dar aceasta este deja o constatare general valabilă, pentru toate partidele și pentru aproape toți candidații, în perspectiva apropiată a scrutinului din 11 decembrie. Din punctul meu de vedere, Marius Budăi nu își va depăși nici în viitor condiția, rămânând o simplă rotiță în complexul angrenaj pesedist, pe care îl va servi umil, fără crâcnire, indiferent de serviciile care i se vor cere, curate sau murdare, la vedere sau de culise.
          Un cu totul alt profil, din cele mai multe puncte de vedere (mai puțin obediența totală față de partid, căruia îi datorează totul în această viață!), îl are Răzvan Rotaru. Apărut în politică după ani de rătăciri în zona activităților specifice lumii interlope, protejatul dintotdeauna al lui Costică Macaleți a fost unealta perfectă pentru manoperele murdare de care PSD avea nevoie. Extrem de vocal, în ciuda unei capacități reduse de exprimare publică, adesea chiar la limita ridicolului, ”Chinezu” a fost trompeta utilizată de partid pentru lansarea atacurilor murdare asupra adversarilor politici, ca și omul care nu s-a eschivat de la nicio ”nefăcută” în campaniile electorale din ultimii ani. Utilizarea poziției de șef al gărzii de mediu de o manieră flagrant abuzivă, în interesul propriului partid, este doar cea mai măruntă dovadă în acest sens!
          Spre deosebire de Budăi, Rotaru chiar poate fi periculos ca ocupant al unei poziții publice atât de înalte, precum cea de parlamentar. Lipsit de scrupule și foarte contondent în manifestări, va continua să recurgă la orice mijloace pentru a-și satisface propriile orgolii și interese. Iar în momentul în care va fi scăpat din lesa actualilor săi dresori și stăpâni va da întreaga măsură a daunelor pe care le poate produce tuturor celor din jur, inclusiv (sau, mai ales!) oamenilor obișnuiți, electoratului atât de curtat de fațadă și atât de disprețuit în realitate. Este, dacă vreți, genul de personaj pentru care există toate indiciile că se potrivește vorba ”nu-i da puterea pe mână!”. Dar cine să mai ia seamă în zilele noastre la acest gen de avertismente? Singura (palidă...) consolare pentru ascensiunea tolerată și încurajată a unui asemenea individ este aceea că primii care se vor frige după reușita ”experimentului Chinezu” vor fi chiar cei care au pus umărul la iresponsabila sa aburcare în sfera puterii reale.

miercuri, 30 noiembrie 2016

Cea mai bună investiție? În politică! Modelul Costel Șoptică


 
          Dacă doriți un model perfect de politică văzută și făcută strict ca investiție personală, ca afacere, fără nicio legătură cu vreo doctrină, cu vreun ideal sau cu vreo dorință de a face realmente bine semenilor tăi, atunci liberalul Costel Șoptică este acel model.
          Profitând din plin de setea de bani (nu doar pentru partid...) a președintelui vechiului PNL, Florin Țurcanu, deputatul Costel a găsit cu ușurință calea spre a deveni unul dintre pionii principali ai organizației liberale botoșănene în anul 2012, an în care ”s-au făcut cărțile” pentru un mandat de patru ani la nivel local sau național. Într-o perioadă în care firmele sale aveau dificultăți majore, fiind în pragul insolvenței și al falimentului, Șoptică a avut abilitatea de a ignora datoriile către stat, direcționând toate resursele spre partid. Recompensa a venit în cel mai scurt timp, o dată cu accederea în Camera Deputaților. De prisos să mai spun că, deloc întâmplător, ”investiția” liberalului s-a dovedit a fi una foarte avantajoasă, societățile pe care le controlează direct sau indirect intrând în zodia foarte favorabilă a prosperității dobândite îndeosebi pe seama lucrărilor fără număr pe bani publici. Lucrări făcute pentru instituții ale statului, pentru CJ sau pentru comune cu primari de toate culorile politice (!) - n-a contat absolut deloc pentru ”tolerantul” Costel Șoptică, dispus să-și ofere serviciile oricui îi atribuia un contract avantajos.
          Un moment de-a dreptul scârbos de îngâmfare manelistă pe tema ”am cu ce, bă, săracilor care m-ați votat” a fost cel în care, deși firmele sale aveau în continuare datorii mari către stat, Costeluș a găsit de cuviință să se laude în presa locală cu mașina de lux făcută cadou fiicei sale la majorat, garnisită ”la pachet” cu un revelion la Dubai pentru toată familia. Na, obrazul pretins subțire ar fi avut de suferit pesemne în aerul banal și îmbâcsit al stațiunilor montane românești, la fel cum orgoliul nemăsurat al deputatului n-ar fi fost suficient gâdilat dacă n-ar fi aflat absolut toată ”prostimea” județului de cât de potent este el.
          Expert al jocurilor politice de culise transpartinice (făcute cu preponderență la ”floarea de la butonieră” numită Premier), Costel Șoptică a fost acuzat în toți anii de deținere a puterii, chiar de către propriii săi colegi, de nenumărate alianțe cu ”dușmanii” din PSD sau, mai nou, cu ”prietenii” din fostul PDL. Ultimul episod de acest gen s-a consumat chiar la alegerile interne din marele PNL botoșănean, când s-a stabilit (măcar provizoriu, până și-au băgat alții coada, cu sprijinul conducerii centrale) ordinea pe listele electorale. Bănuit ca fiind parte a unei înțelegeri ascunse cu aripa fostă portocalie a partidului, Șoptică a fost forțat de vechii liberali să opteze pentru Senat, deși își dorise să continue preț de încă un mandat în Camera Deputaților. Dar astea sunt detalii...
          Conștient de puterea deținută în partid după sucombarea publică a lui Florin Țurcanu, deputatul liberal și-a trădat fără scrupule colegii, sabotând pur și simplu șansele lui Gheorghe Sorescu la alegerile locale (ohoho, cât a râvnit Costeluș la poziția de președinte al CJ!, prietenii știu de ce...). Cum? Prin simpla sa prezență pe listele electorale, ca și prin impunerea pe aceleași liste a unor persoane deloc simpatizate de electorat. De neimplicarea în campanie nici nu mai e nevoie să amintesc, aceasta venind de la sine, absolut firesc, în condițiile date.
          În relația cu electoratul, deputatul botoșănean s-a evidențiat (pe lângă sfidările de genul celei amintite anterior) prin lipsa totală de rezultate, mascată cât s-a priceput el de abil sub forma unei pretinse griji pentru soarta agriculturii și a fermierilor. Eficiență cvasinulă, desigur, dar prilej continuu de băgare în seamă mediatică (fără excepție, contracost, în caz că nu știați!).
          Despre relația firmelor lui Șoptică (pasate oficial unor rude sau apropiați...) cu banul public vom mai avea probabil prilejul să aflăm lucruri interesante, în condițiile în care procurorii au început să investigheze (să sperăm că pe bune!) cum au decurs lucrurile în contractele cu pricina. Nu vom vedea, în schimb, niciodată o investigație (fie și ”postum”...) a ANI în privința modului în care deputații Costel Șoptică și Verginel Gireadă și-au angajat odraslele încrucișat la cabinetele parlamentare. Și asta pentru că, imediat după ce jocul rapace și murdar a fost făcut public de mass-media, una dintre beizadele a fost ”disponibilizată” în regim de urgență, înainte de sesizarea inspectorilor de integritate. Doar una pentru că, nu-i așa, e păcat să renunți la orice bănuț public pe care îl controlezi și poți să-l păstrezi pentru tine!
          Acesta este personajul cu care PNL vine în capul listei pentru Senatul României, secondat de copia sa (fidelă, dar mult mai... palidă), senatorul Viorel Grigoraș, alias Gigel Frone de Botoșani. Din fericire, măcar șansele acestuia din urmă sunt infime pentru un nou mandat de parlamentar. De ”binefacerile” prestației lui Șoptică în forul legislativ vom avea parte, însă, mai mult ca sigur, și în următorii patru ani. Iar dacă o fi să ne salveze la un moment dat DNA-ul de Costeluș, cel care îi va lua locul va fi Frone. Chiar așa: după Grigoraș cine mai e pe listele PNL-ului la Senat, că nu-i exclus, cel puțin teoretic, ca procurorii să-și facă treaba până la capăt, nu?!? Doamne ajută! Că electoratul nu prea are cum, fiind pus, mereu și mereu, să aleagă răul cel mai mic...

marți, 29 noiembrie 2016

Imaginea perfectă (și atât!), construită ca un machiaj: Doina Federovici


          PSD-ul le-a păstrat, din vechea garnitură de parlamentari, pe Doina Federovici și Tamara Ciofu, actualmente capi de listă la Senat, respectiv Camera Deputaților.
          Doinița este exemplul perfect de carierism politic, de altfel specific dintotdeauna pesediștilor. De la statutul umil de secretară bună la toate pe la sediul partidului, pregătitoare și cărătoare destoinică de nenumărate mape pentru cine s-a întâmplat să fie pe acolo, executantă fără de crâcnire a tuturor comenzilor politice, coșuleanca s-a trezit ditamai senatoarea neamului botoșănean. Și-a așteptat rândul cu răbdare și a profitat din plin de oportunitatea din 2012 de a accede în parlament, recompensă a atât de multor relații cultivate cu grijă de-a lungul timpului.
          Spre deosebire de cei mai mulți dintre nou apăruții în Casa Poporului, Federovici a considerat acest eveniment ca un început de drum și nu ca pe o încununare a evoluției sale. Ca atare, s-a pus vârtos pe treabă, având o continuă și desăvârșită campanie de imagine în interiorul și în exteriorul PSD. Ceea ce e mai greu de ramarcat, din păcate, de către o mare parte a celor care urmează să voteze pe 11 decembrie este că 99,99% din activitatea (atât de vizibilă!) a Doiniței este strict politică și de imagine. Altfel spus, execuție perfectă și intens mediatizată a comadamentelor de partid, zero personalitate și orgoliu manifestate și, implicit, mai nimic la capitolul realizărilor concrete (nu bla-bla-uri și gargară ieftină...) pentru botoșăneni.
          Atunci când, cu titlu de excepție s-a angajat să facă efectiv ceva pentru județ - atragerea unor investitori italieni, care să umple aceste meleaguri de făbricuțe de brânzeturi peninsulare - a eșuat lamentabil. Așa că și-a jurat ca nici măcar să nu mai încerce vreodată așa ceva, limitându-se la facilele laude cu ”mărețele realizări” mai mult sau mai puțin reale ale Guvernului Ponta și cu promisiunile deșănțate și fără număr trâmbițate la nivel național de partid.
          Un episod de-a dreptul jenant din activitatea parlamentară este cel în care, ca membru al comisiei juridice a senatului, Federovici s-a dat de ceasul morții pentru a-l salva pe pușcăriabilul Dan Șova de DNA. Ordin de la partid, na...
          Nici foloasele materiale personale nu au lăsat-o indferentă de-a lungul timpului și, dacă la capitolul propagandă de partid este un model greu de egalat, Doinița a preferat să învăluie în vălătuci de ceață densă subiectul viloaiei din Stăuceni, construită oficial de socrii pensionari ”din economiile de-o viață”. Ca să nu se plictisească la bătrânețe, pesemne...
          Una peste alta, Doina Federovici va bifa, cu siguranță, un nou mandat în parlament, singura sa problemă previzibilă pentru următorii patru ani fiind aceea de a-și conserva poziția de lider județean al PSD, partid în care unanimitatea de azi se trasformă peste noapte într-un șpiț în fund tras fără remușcări, ba chiar cu mânie proletară, de tovarășii de drum, mărturii în acest sens putând depune indivizi precum ex-primarul și ex-președintele trimis într-un deplin anonimat, Ovidiu Portariuc.
          În aceeași zonă de imagine pură, construită din vorbe meșteșugite, nesusținute de realizări concrete semnificative, se plasează și Tamara Ciofu. Mai puțin abilă decât Doina Federovici la acest capitol, Tamara a avut nevoie de un sfert de veac de muncă la partid pentru a fi răsplătită cu un mandat în Camera Deputaților. Pe 11 decembrie îl va primi pe al doilea, foarte probabil ultimul, din motive... pur biologice, dacă vreți. Știu și eu, poate că perspectiva finalului de drum politic din 2020 o va face pe doctorița Ciofu mai puțin docilă și disciplinată în partid, permițându-i ”accese” realmente benefice pentru acest județ, peste capul mai-marilor politici. Nu de alta, dar chiar nu mai are nimic de pierdut...

vineri, 25 noiembrie 2016

O arde cu dreapta, cu... orice dreaptă: Corneliu Popescu


          Dacă e să mă întrebați pe mine, PMP-ul lui Băsescu n-are absolut nicio șansă să facă pragul electoral de 5% pentru a accede în parlament după alegerile din 11 decembrie. Ținând cont, însă, de cifrele vehiculate de unele sondaje, am decis să îi includ, măcar formal, între candidații eligibili din județul nostru pe capii de listă ai partidulețului de buzunar amintit, Dan Ionescu și Corneliu Popescu.
          Despre primul efectiv n-am ce scrie. Un ilustru anonim căruia i s-a năzărit prin 2014 că PMP-ul lui Traian Băsescu este calea corectă pentru a face politică în această țărișoară, slujindu-l cu abnegație pe ex-ul Mihai Țâbuleac până când acesta din urmă a reușit să se facă complet de râs, la alegerile locale din această vară. După momentul cu pricina, Țâbulică a fost trimis la pensie de marinarul șef, iar numitul Dan Ionescu a rămas marele boss al celor 10-15 colegi de partid pe care bănuiesc că-i are PMP-ul la Botoșani (dacă i-o avea și pe ăștia...). Așadar habar n-am cine e acest Dan Ionescu, ce știe să facă, ce are în cap și de ce i-a cășunat acum să se facă parlamentar. N-am remarcat nici vreo declarație în care să fi spus efectiv ceva de când se joacă de-a politica... Nimic! Prostioare cuminți, cu impact zero, rostite sobru din An în Paști, pe la câte o conferință de presă. Poate mă înșel, dar vorbim despre un personaj șters, de care n-am auzit și, slavă Domnului, nici nu vom auzi nimic, bun sau rău, vreodată. N-avem cum să ne gândim că l-am putea vota nici măcar în glumă!
          Mult mai cunoscut e Cornel Popescu, pardon, ”Corneliu” Popescu, că a ținut să mă corecteze recent, când am omis să ”iu”-esc corespunzător la finalul frumosului său prenume. Nici nu știu cu ce să încep. Cu faptul că a fost, ca vechi liberal, printr-un minister care se ocupa (de pomană...) cu apele dulci din țara asta, că s-a jucat de-a șeful regional și prin Loteria Națională într-o perioadă, cu ultimul său mandat de senator (activitate cvasinulă în Casa Poporului, în urma căreia presa locală l-a denumit ”senatorul invizibil”!), mandat obținut, în 2012, ca și în cazul Lilianei Mincă, fără voturile botoșănenilor, pe baza ciudatului sistem uninominal...
          Până la urmă, definitoriu pentru personajul Corneliu Popescu este, cred, traseismul oportunist care i-a marcat traiectoria în ultimii aproape zece ani și care denotă setea neostoită de a accede în poziții publice cu orice preț. Că, o dată ajuns în funcțiile respective - atunci când manevrele i-au reușit, iar până acum chiar i-au reușit! - n-a făcut practic nimic notabil, știe toată lumea. Relevant e că toamna anului 2012 l-a găsit oploșit inspirat în PPDD-ul otevistului Dan Diaconescu, devenind senator în ciuda oricărui pronostic. De Botoșani, chiar dacă nimeni de aici nu a simțit în vreun fel lucrul ăsta.
          Destrămarea PPDD-ului i-a pus la grea încercare lui Popescu spiritul de orientare. Inteligența sa (absolut reală, dar asta-i altă poveste!) a dat primele rateuri, sulițeanul crezând că revenirea în PNL îi va asigura perpetuarea în funcții publice și după încheierea mandatului actual în parlament. Concursul intern de frumusețe organizat de liberalii botoșăneni pentru stabilirea listelor electorale l-au trimis pe Corneliu al nostru spre coada clasamentului, năruindu-i speranțele. Și, cum nu putea să conceapă că parlamentul acestei țări chiar poate să funcționeze în lipsa domniei sale, omul a reacționat în doi timpi și trei mișcări, sărind în barca șubredă a PMP-ului, singura rămasă disponibilă. Scuza invocată public pentru noua trădare (v-am spus că e inteligent, fără nicio ironie!) a fost aceea că el, de fapt, n-a părăsit niciodată dreapta politică și, ca atare, e consecvent, chiar și atunci când țopăie, mai mult sau mai puțin grațios, dintr-un partid în altul. Desigur, găselnița trâmbițată, cu valorile dreptei și cu restul bla-bla-urilor, e ușor de demontat atunci când e vorba de susținerea lor (a valorilor) într-un partid, PNL, fix până în ziua în care se decide dacă ești pus sau nu pe o listă și redescoperirea lor în altă ogradă, a PMP-ului, imediat după ce ți se dă, de altfel justificat, cu flit!
          Cam despre asta-i vorba în cazul proaspătului pemepist Corneluș. Sau ”Corneliuș”, că nici nu știu cum crede el că ar suna corect diminutivul cu pricina. Din fericire, Popescu pare să fi ajuns la un capăt de drum. Mă rog, cel puțin calea spre un nou mandat parlamentar e total improbabilă, după 11 decembrie. Cum și dacă își va găsi un locșor într-o poziție publică în structura viitoarei puteri din această țară, indiferent care va fi aceea, e, însă, un pariu greu de pus în acest moment. La abilitățile demonstrate de-a lungul timpului, ales sau nu de votanți, Corneliu Popescu a știut să cadă mereu și mereu în picioare. Așa că, spre deosebire de conjuncturalul său coleg de suferință pemepistă, Dan Ionescu, de dânsul, foarte probabil, vom mai auzi! Nu are nevoie de votul nostru pentru asta!!!

FOTO: Nu-l prindea rău movul pepededist, totuși...

joi, 24 noiembrie 2016

Antonio Andrușceac, PERSONAJ DE ROMAN. Cel bun sau cel rău? Hm... Ceață totală!


          Antonio Andrușceac și Valentin Simion. Sunt iluștrii necunoscuți ce ne sunt propuși de USR ca potențiali parlamentari de Botoșani, un județ în care partidul lui Nicușor Dan n-a catadicsit să înființeze nici măcar un surogat de organizație. Dispreț? Nepăsare? Prostie? Incapacitate organizatorică? Habar n-am! Oricum, unul dintre cei doi, Andrușceac, e bucureștean, iar cel de-al doilea, Simion, lucrează la DGASPC Botoșani. Ambii sunt asistenți sociali, ambii au avut de-a face într-o formă sau alta cu educația religioasă (facultatea de teologie, respectiv seminarul teologic). Desigur, pretind că sunt oameni buni și că vor să ne umple de bine. Mai trebuie doar să-i credem pe cuvânt...
          În condițiile în care misterioșii candidați ai USR au fost extrem de zgârciți atunci când a venit vorba să ne spună mai multe despre cine sunt (în singura conferință de presă organizată la Botoșani de când s-au lansat în cursa electorală...), mai multe informații în ce îi privește am încercat să găsim, firește, pe internet. Și Andrușceac, și Simion au declarații relativ recente de avere și interese, șocant fiind faptul că niciunul dintre ei n-are casă sau terenuri pe nicăieri. Simion nu are nici mașină, declarând că își duce existența doar din veniturile salariale de 18.000 de lei pe an (15 milioane de lei vechi pe lună) dobândite de la Protecția Copilului. Ei, la acest capitol, bucureșteanul Antonio Andrușceac începe să devină interesant pentru curioși, declarând că deține nu doar un autoturism personal, ci și o șalupă. Nu tu casă, nu tu pământ, dar... o șalupă! Drăguț!
          Aprofundând puțin căutările internautice, personajul Andrușceac capătă subit trăsături foarte interesante, putând deveni oricând subiect de roman. Ce fel de roman rămâne să vedem de acum încolo. Voi trece în revistă doar câteva episoade care îl scot clar din rândul oamenilor obișnuiți, banali, al ”simplilor cetățeni” cu care te întâlnești la orice colț de stradă.
          Consilier general al Capitalei din vara acestui an, Antonio Andrușceac primește de la statul român o pensie aferentă statutului de erou martir al revoluției din decembrie 1989. Dacă am priceput eu bine, acest statut este dobândit legal de cei care au fost răniți sau arestați în timpul evenimentelor de acum 27 de ani. Ori, nu știu..., mie mi se pare foarte curios că Andrușceac a dat dovadă de o atât de mare modestie, încât să nu invoce meritele sale din revoluție pentru a-și apropia simpatia celor cărora le cere votul, preferând să lase să se aștearnă tăcerea absolută asupra acestui episod. Nu insinuez absolut nimic, doar remarc ciudățenia.
          Despre trecutul său, Antonio spune foarte laconic într-un miniinterviu acordat site-ului botosaneanul.ro că a lucrat până în 2007 la companii naționale și internaționale, pe ”poziții de top”. Iarăși ciudat, în condițiile în care un articol din ziarul Puterea din iunie 2010 îl prezintă drept un”prosper om de afaceri”, care ”locuiește în sectorul 2 al Bucureștiului” (I-auzi! Proprietar sau chiriaș??? Că, iată, acum, ajuns la aproape 50 de ani, omul nu deține o locuință, cum am descoperit deja, mai devreme, din declarația de avere...).
          De departe, însă, episodul cel mai dramatic din existența lui Antonio Andrușeac este cel în care, în urmă cu aproape un deceniu, fiul său a fost ucis de doi tineri în propria casă, după o noapte de tortură, ucigașii crezând că vor putea astfel să îl jefuiască de valori importante. Toate detaliile îngrozitoare ale poveștii pot fi aflate, dacă sunteți curioși, din textul următor: http://www.puterea.ro/dezvaluiri/exclusiv_l_au_omorat_pentru_un_leu_si_cateva_componente_de_calculator-2998.html
          Dacă trecem de grozăvenia în sine, remarcăm și situația nu tocmai obișnuită în care se afla în acel moment familia al cărei cap aspiră acum la statutul de parlamentar de Botoșani: tata - ”prosper om de afaceri”; mama - la muncă în Italia, ea fiind cea de la care pare că spera să obțină mai mult sprijin fiul ucis; băiatul - locuind împreună cu sora sa în altă parte de București decât tatăl; sora - plecată de curând în... lumea ei, lăsându-l singur pe tânăr. Oricum am privi lucrurile, sună, iarăși, bizar toată această stare de lucruri. Ignorând tentația de a desprinde de aici vreo vină pentru capul unei familii aparent dezorganizate, nu ne rămâne decât să îl compătimim sincer pe Antonio Andrușceac pentru cele petrecute în 2007.
          Mai aflăm de pe net tot felul de alte lucruri, mult mai mărunte, care întregesc portretul unui personaj complet atipic al vremurilor noastre. De pildă faptul că a fost unul dintre reprezentanții României, chiar în această vară, la un târg internațional de... arte și meserii, desfășurat la Ierusalim. Uau! Sau faptul că a solicitat și obținut de la CNSAS un certificat conform căruia nu a fost colaborator al Securității. Cum, el, eroul martir al Revoluției, avea nevoie de așa ceva??? Și tot așa, fel de fel de secvențe care cred că sunteți de acord că nu apar în existența oricărui muritor.
          Erou martir al revoluției, beneficiar al drepturilor aferente, cu o familie aparent destrămată înainte de o dramă de proporții, om de afaceri de succes sau poate că... nu, devenit asistent social cu studii superioare teologice, consilier general al Bucureștiului, posesor de șalupă, dar fără o casă în proprietate... Hm, cine este de fapt misteriosul personaj de film Antonio Andrușceac, poposit intempestiv la Botoșani pentru a ne cere voturile, propunându-ne tuturor un fel de alba-neagra, în care habar n-avem ce hram poartă omul și ce interese îl mână în luptă? Iar el, nota bene, nici nu se dă de ceasul morții să limpezească ceața densă care îl învăluie. Dimpotrivă! Îl putem vota așa, în orb?

miercuri, 23 noiembrie 2016

Mahalagioaica traseistă de la TV: Liliana Mincă


          Una dintre figurile cele mai jenante care ne este propusă ca potențial parlamentar al județului după alegerile din 11 decembrie este, din punctul meu de vedere, Liliana Mincă. După ce, nefiind votată practic de nimeni de aici, Lilișoara ne-a fost băgată pe gât ca deputat de Botoșani în toamna lui 2012 - prin intermediul aberației denumite sistem de vot uninominal, dar și prin escrocheria de proporții naționale OTV-PPDD - acuma duduia visează să ne fericească cu o nouă reprezentare de țață-ciocănitoare, mai mult prin studiourile televiziunilor bucureștene și mai puțin prin prestația efectivă din forul legislativ.
          Practica mizerabilă a traseismului politic nu poate fi exemplificată mai bine decât urmărind ”cariera” Lilianei Mincă, cea care a semnat oportunist adeziuni la nu mai puțin de șase formațiuni în ultimii ani, de când i s-a năzărit că are veleități de om politic. Ultima perlă din șiragul de partide prin care s-a tot oploșit Mincă în căutarea unei sinecuri este ALDE, o ciudățenie politică tipic românească (din seria PC, UNPR, PPDD...). Cu un lider național cu notorietate reală, Călin Anton Popescu Tăriceanu, care, de la plecarea din PNL, nu mai prididește să calce în străchini și să se facă de râs, ALDE este cotată în sondajele de opinie (să sperăm, totuși, că sociologii se înșeală!) ca având șanse să atingă pragul electoral de 5%, caz în care formațiunea va continua să se pună umil în serviciul PSD-ului.
          Pentru noi, botoșănenii, asta ar echivala cu posibilitatea teoretică a redistribuirii resturilor de voturi de prin mai multe alte județe către Liliana Mincă. Fosta șefă a Loteriei Naționale dintr-o perioadă cu multe afaceri tulburi, numită în funcție politic, din partea partidului pușcăriașului Dan Voiculescu, ar continua astfel ceea ce ne-a arătat deja că poate face în parlament: nimic la capitolul legi bune pentru toți românii; nimic pentru județul pe care, chipurile, îl reprezintă; proiectarea, în schimb, a unei imagini jalnice asupra acestui colț de țară prin cotcodăceala de mahalagioaică, de fiecare dată când este invitată prin studiourile televiziunilor naționale.
          Obiecției previzibile că, poate, Liliana Mincă are propriii săi simpatizanți la Botoșani îi voi contrapune simpla constatare că nici măcar membrii locali ai struțo-cămilei poreclite ALDE nu au primit-o cu brațele deschise, în urmă cu doar câteva săptămâni. Ne amintim cu toții scandalul stârnit de impunerea Lilișoarei de la București, peste capul ”aldiștilor” aborigeni, cei care sunt chemați acum să îi susțină campania electorală. Este un episod care spune totul despre ”meritele” lui Mincă, respinsă vehement chiar de cei cărora le-a succedat la butoanele micuței organizații a partidului lui Tăriceanu.
          La pachet cu Liliana Mincă, ne-am trezit cu plasarea pe o poziție teoretic eligibilă pentru accederea în Camera Deputaților a Margaretei Clipa. Singurul merit al acesteia este acela că ar fi prestat, ca folcloristă, în trecut pentru numita Lilișoara. Nu are nicio legătură cu Botoșanii și botoșănenii, așa că e de prisos să argumentăm că accidentul prin care a ajuns să fie cap de listă în acest județ se leagă doar de jocurile de culise ale unui partid de oportuniști care visează să se căpătuiască pe spinarea și în numele nostru. Slavă Domnului, șansele (chiar și alea teoretice) ca Margareta Clipa să ajungă parlamentar de Botoșani sunt infime. Probabil singura care nu realizează acest lucru este Clipa însăși, țepuită pentru a doua oară de buna ei ”prietenă” Liliana Mincă, cea care i-a fluturat prin fața ochilor perspectiva S.F. de a se oploși timp de patru ani la căldurică, în parlament, ”în numele proștilor de la Botoșani, dă-i în mă-sa de fraieri”...
          De prisos să concluzionez, cred, că ar trebui să ne asumăm statutul de ”proștii proștilor” dacă vom vota așa ceva. Dar, mă rog, sociologii ne spun că... totul e posibil!

luni, 21 noiembrie 2016

Noi cu cine votăm? Păi... să punem candidații pe cântar!


          Buuun! Să trecem la treabă, cum am promis, luându-i la purecat pe cei care se visează parlamentari de Botoșani! Chiar dacă, cu sau fără votul nostru, o bună parte dintre cei despre care vom vorbi de azi și până în ziua alegerilor vor accede pentru patru ani în Casa Poporului (fiindcă așa au decis, fără să ne consulte, partidele, trecându-i pe liste pe locuri sigure), se cuvine ca măcar să avem habar despre cine sunt cei în cauză și ce gen de așteptări putem avea de la ei.
          Așa cum am spus în ultima postare, mă voi referi strict la candidații eligibili, adică la cei care au o șansă teoretică de a... trage lozul cel mare (din păcate, cam așa văd mai toți omuleții ăștia lucrurile!) pe 11 decembrie. Asta presupune, în primul rând, ca ei să candideze pentru partide care pot atinge, realist vorbind, pragul electoral de 5 procente care le dă dreptul să își trimită reprezentanții în parlament. Ceilalți, desigur, nu contează! De asemeni, îi voi lua în vizor, dedicându-le câte un material de prezentare cu ceea ce cred eu că înseamnă fiecare dintre ei ca oameni și potențiali aleși ai nației botoșănene, doar pe cei aflați pe locuri teoretic eligibile, adică în fruntea listelor de partid, ”umpluturile” neinteresând pe nimeni, sub nicio formă.
          Astăzi îi voi trece în revistă, nominal, pe cei care se vor bucura de atenția subsemnatului în perioada următoare. A mea, dar și a cititorilor postărilor, care vor avea posibilitatea să își spună deschis punctele de vedere prin comentarii la adresa fiecăruia dintre cei care vor să ne fericească prin prestația lor parlamentară până în 2020. ”Se vor bucura de atenție” este, desigur, doar o expresie, mai degrabă nepotrivită pentru cei mai mulți dintre candidați, care, probabil, nu vor avea foarte multe motive de... bucurie.
          Oricum, așa cum am scris și atunci când am lansat acest demers de evaluare a candidaților, cei care vor considera că această dezbatere (care îi privește direct!) are vreo relevanță electorală vor avea posibilitatea să își prezinte propriile puncte de vedere, pentru asta fiind necesar doar să mă caute și să îmi ceară acceptul. Observați, sper, doar această nuanță la care țin foarte mult: ”să îmi/să ne ceară acceptul”!!! Dacă au ajuns pe poziții eligibile pe liste trăgând fel de fel de sfori în culise și fără ca formațiunile politice să consulte în vreun fel societatea civilă, e treaba lor. Aici, unde vedem ”pe bune” cine este de fapt fiecare dintre ei, câte parale face și cât de mult merită să îi acordăm votul, trebuie să respecte regulile (democratice!) ale jocului: să arate respect pentru relevanța analizei/dezbaterii, pentru recomandările de a fi votați sau nu, ca și pentru toți cei, mai mulți sau mai puțini, care vor ține cont de aceste puncte de vedere în ziua votului; să solicite, pe care de consecință, explicit (ei, nu noi!) dreptul la propria opinie. Altfel, dacă li se va părea lipsit de importanță, n-au decât să ignore tot ce vom scrie și vom comenta despre ei!
          Acestea fiind spuse, să vedem cine vor fi ”subiecții” despre care vom vorbi în ritmul de unul pe zi (cu două-trei excepții) până pe 11 decembrie: Doina Federovici, Lucian Trufin, Tamara Ciofu, Mihaela Huncă, Marius Budăi, Răzvan Rotaru - de la PSD; Costel Șoptică, Viorel Grigoraș, Cristian Achiței, Cristian Roman, Verginel Gireadă - de la PNL; Liliana Mincă, Margareta Clipa - de la ALDE; Valentin Simion, Antonio Andrușceac - de la USR; Corneliu Popescu, Daniel Ionescu - de la PMP.
          La finalul dezbaterilor noastre, vă amintesc, vom da note fecăruia dintre candidații (măcar teoretic...) eligibili, rezultând și o medie pentru fiecare partid în parte, în funcție de care vom concluziona ce listă merită mai mult să fie votată la aceste alegeri generale și pe cine n-ar trebui nicicum să ne irosim voturile.
          Sensul întregului demers? Cât se poate de simplu! Dacă partidele vor să ”joace” doar cum vor ele componența viitorului parlament, ignorând pur și simplu preferințele românilor, atunci se cuvine să încercăm să reparăm această anomalie prin propriile noastre dezbateri (după ce am fost puși, oricum, în fața faptului împlinit în privința listelor electorale!). Cum? Așa și atât cât putem noi, implicând mai multe sau mai puține persoane, spunând public ce gândim despre cei care ne-au fost băgați pe gât! Dacă influențăm astăzi măcar cu un procent scorul final, la viitoarele alegeri poate cu două procente și, la un moment dat, cu un segment decisiv din electorat, atunci lecția pentru clasa politică va conta! Ca să se întâmple asta, trebuie să începem să le-o predăm!

miercuri, 2 noiembrie 2016

Topul eligibililor


          Daaaaa! Am tot stat și m-am gândit cum ar fi cel mai bine să mă raportez la minunatele alegeri parlamentare din 11 decembrie. Circumstanțele actuale nu îmi permit nicicum editarea unui nou număr din ”Ghidul alegătorului botoșănean”, din cauza costurilor de tipărire și distribuție mult prea ridicate, pentru acoperirea cărora aș fi practic obligat să apelez chiar la ajutorul candidaților înșiși, ceea ce, firește, ar presupune și tratarea cu ceva mai multă ”bunăvoință” a unora dintre ei. Ori n-am de gând să fac un astfel de compromis sub nicio formă, preferând să-mi păstrez libertatea totală de exprimare a propriilor opinii față de unul sau altul dintre cei care au pretenția de a ne reprezenta în parlament în viitorii patru ani. Așa că am imaginat o nouă formulă căreia îi voi da curs în luna care urmează.
          În primul rând mă voi raporta strict la candidații care au o șansă reală, oricât de mică, de a accede în Senat sau Camera Deputaților, pe restul urmând doar să îi trec în revistă într-un material de final ca fiind absolut nerelevanți pentru aceste alegeri. Pentru fiecare dintre ”eligibili” voi face câte o analiză amplă, cuprinzând date din trecutul lor public și/sau privat, dar și punctele de vedere personale (așadar, subiective, ASUMAT SUBIECTIVE, cârcotașilor, adică destinate exclusiv celor care cred în buna mea credință și în capacitatea mea de analiză! Clar, da?), puncte de vedere privind calitățile și defectele care îi recomandă sau nu pe fiecare în parte pentru o poziție în Parlamentul României.
          Pentru a reduce din subiectivism și pentru a elimina eventualele informații eronate sau distorsionate pe care le dețin eu în legătură cu cei în cauză, le voi oferi posibilitatea - însă, absolut firesc, doar acelora care vor considera relevantă analiza mea, solicitând acest lucru! - să își exprime pozițiile proprii în cadrul unor interviuri, ce vor fi prezentate simultan cu materialele referitoare la ei redactate de mine.
          În raport de acest grupaj de materiale de evaluare (analiza mea și eventualul interviu cu ”eligibilul” în cauză), dar și de reacțiile cititorilor la fiecare dintre cei prezentați, într-una din ultimele zile ale campaniei electorale, așadar chiar înaintea scrutinului propriu-zis, le voi da note ”eligibililor” și voi face și o medie obținută de fiecare partid, prin ”eligibilii” săi, rezultând implicit și un top al listelor care merită votate în 11 decembrie.
          Așadar... la treabă! Din 11 noiembrie încolo, adică în intervalul legal pentru derularea campaniei electorale, vă voi prezenta rând pe rând ”portretele eligibililor”, dublate, acolo unde va fi cazul, de interviuri cu respectivii, invitându-vă să vă prezentați prin comentarii pe blog și pe rețelele de socializare punctele de vedere despre fiecare în parte, care să ducă la acordarea câte unei note de final. (1) Topul eligibililor, realizat pe baza notelor de final, (2) textul referitor la ”restul lumii”, pe care nu merită să ne irosim votul, ca și (3) lista de partid cea mai demnă de votul nostru, obținută din media notelor ”eligibililor”, vor finaliza întregul demers în zilele dinaintea alegerilor parlamentare, ediția 2016.

sâmbătă, 29 octombrie 2016

În așteptarea emoțiilor electorale. Induse sau nu...


          Ultimele alegeri naționale, de orice tip ar fi fost ele, au fost marcate (și influențate!) de fel de fel de evenimente cu impact emoțional major asupra unor categorii de electorat. Ne amintim cu toții, desigur, de scandalul votului în diaspora. Coincidențe sau nu, aceste ”întâmplări” au fost oricum asociate cu lucrul în laboratoarele subterane ale minunatei noastre patrii.
          Ce eveniment cu mare impact emoțional, menit să ne scoată din case pe 11 decembrie, s-ar mai putea cloci pe undeva în această perioadă? Tiparul ar trebui să fie altul decât cel obișnuit, în condițiile în care vina pentru un ceva anume foarte șocant n-ar mai trebui să cadă în cârca guvernului, care, măcar formal, este apolitic. Scenariile pot fi nenumărate, chiar și în acest context. Trei genuri de provocări îmi par a fi, totuși, mai probabile:
1. O exacerbare a naționalismului printr-un eveniment creat/permis taman la momentul oportun, adică de Ziua Națională a României, 1 Decembrie. Sunt și 100 de ani de la intrarea României în primul război mondial, data alegerilor se potrivește de minune, i-am văzut recent împreună pe Cioloș și Iohannis la Tg. Jiu pentru marcarea centenarului amintit... Un joc foarte periculos, dacă e să mă întrebați pe mine, dar nu se împiedică nimeni de astfel de ”detalii” când vine vorba de preluarea/menținerea puterii.
2. O serie de acțiuni (sau, mai degrabă, una singură, de mare impact!) a procurorilor DNA. Cu interceptări scăpate spre presă, cu cătușe, cu tot tacâmul... Ținta sau țintele ar trebui să fie foarte bine poziționate pentru ca efectul să fie cel scontat. Nu de alta, dar ne-am cam obișnuit și cu acest gen de ”întâmplări” în ultimii ani și nu mai suntem la fel de ușor de impresionat. Știu și eu, poate un Traian Băsescu, ceva...
3. Un atac cibernetic masiv, care să afecteze zile în șir, calculatoarele românilor și care să se arate a fi fost pus la cale de cutare sau cutare mogul politico-mediatic, cu interese majore în alegeri. Hm, mai puțin probabil, dar, totuși, imaginabil dacă își pun mintea băieții buni din țara asta.
          Dacă aș avea o casă de pariuri, aș propune niște mize legate de... emoțiile care ar putea să ne pălească subit înaintea alegerilor parlamentare. Cu fel de fel de cote, una mai interesantă ca alta. Incluzând, desigur, și varianta că nu se va întâmpla nimic deosebit de data asta și că totul este doar rodul teoriilor conspiraționiste. Cred, totuși, că ar fi câțiva care s-ar putea îmbogăți pariind corect! Și mai cred că ar avea ochii albaștri.