joi, 26 noiembrie 2015

Politica = afacere recunoscuta cu seninatate? Uau!


          Mi se pare ca s-a trecut mult prea usor, la nivelul opiniei publice botosanene, peste episodul relatat de liberalul Viorel Coman in legatura cu noul copresedinte PNL desemnat de Bucuresti, Costel Soptica. Coman pretinde ca a fost facut "penibil" de catre deputat atunci cand i-a spus acestuia cati bani a adus de-a lungul timpului la partid. Ba chiar, mai grav decat atat, Soptica ar fi explicat in cadrul aceleiasi discutii ca el insusi "a investit" o suma uriasa in PNL in 2012 si ca "nu si-a scos inca banii". Uau! Cum adica "nu si-a scos inca banii"???
          Nu inteleg, in acest context (dublat de declaratiile lui Sorin Cornila la adresa aceluiasi Costel Soptica), de ce conducerea centrala a vechiului PNL a mers inainte cu aranjamentul de culise privind numirea deputatului la conducerea organizatiei botosanene.
          Nu inteleg nici lipsa de reactie a DNA-ului si a altor institutii care ar fi trebuit, cred, sa se autosesizeze de indata ce au aparut indicii clare privind transformarea activitatii politice a unui deputat al Romaniei intr-o veritabila afacere, in care se discuta de "bani investiti" si de "profit".
          Nu inteleg mutenia in care s-au scufundat toti membrii organizatiei botosanene a PNL, care ignora pur si simplu subiectul Soptica, dupa ce acesta a fost uns de Bucuresti copresedinte, in locul lui Grigoras.
          In fine, nu inteleg nicicum (nici macar prin prisma contractelor de publicitate!) atitudinea colegilor mei jurnalisti, care nu l-au intrebat public pe Costel Soptica, in conferintele de presa derulate la PNL, nimic despre "investitia" in politica si "rentabilitatea" acesteia.
          Daca relatarea lui Viorel Coman este cat de cat exacta - si eu cred ca este, atata timp cat Soptica nu a negat-o public, ignorand pur si simplu subiectul! - atunci liberalii ne ofera (asumat!!!) un model de a face politica pe care strada l-a repudiat deja cu violenta. De la oamenii care "baga bani" in politica pentru "a si-i scoate inapoi" din functiile publice obtinute cu ajutorul partidului NU PUTEM AVEA ASTEPTARI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!