vineri, 14 august 2015

Popii, politistii si apa de ploaie


          * Agenda culturala a acestui sfarsit de saptamana este imbogatita de oferta generoasa a popimii botosanene, care ne invita la o slujba pentru ploaie, cu participarea extraordinara a tuturor moastelor existente prin bisericile bastinase. Minunat! Cred ca e o simpla coincidenta programarea acestui magic eveniment imediat dupa prezentarea prognozei meteo pentru zilele urmatoare: "Luni, meteorologii anunta ploi cu descarcari electrice. Vor fi maximum 32 de grade. Marti, vremea se raceste brusc. Termometrele vor urca pana la maximum 23 de grade. Vor cadea ploi in cea mai mare parte a zilei". Nu-i asa ca-s orientati popii nostri plini de har ca broasca de raie? De ce n-or fi facut ei slujba asta saptamana trecuta, cand parldalnicii aia de meteorologi ne povesteau ca se pravaleste canicula peste noi? Ori, mai stii, poate ca astia de la meteo sunt cei care se iau dupa programul slujbelor pentru ploaie oficiate de sfanta biserica...
          * Si tot ca sa scapam de psihoza secetei si caniculei, mai-marii SC Nova Apaserv s-au decis sa ne convinga ca lucrurile stau cu mult mai bine decat ne imaginam noi la acest capitol, al rezervelor de apa. Oamenii fostei regii au refuzat sistematic (din dragoste pentru linistea noastra, fireste!), timp de mai bine de o zi, sa intervina la o avarie care a dus la crearea unui nou curs de apa, cam de dimensiunea Siretului la intrarea in tara, fix pe o straduta din municipiu, poreclita din motive care ne scapa Casin. Daca era si el pe faza, primarelul Porty ar fi avut ocazia sa-si faca un selfie pe malul apei, pentru o noua postare de succes pe Facebook, prin care sa ne convinga ca, iata, avem si noi locuri de scaldat in oras, desi, caposi cum suntem, nu vrem sa le vedem!
          * Misto si accidentul de la Lebada, cu ciocnirea si iesirea in decor a doua masini, dupa ce soferii lor i-au zarit - unul mai devreme, iar celalalt... prea tarziu - pe politistii de la Rutiera, iesiti, ca de obicei, la vanatoare de amenzi. Abia astept urmatorul bilant al mult iubitei si stimatei noastre politii, din care cred ca nu va (mai) avea cum sa lipseasca, la capitolul cauzelor care duc la producerea de accidente grave, rubricuta: "Din cauza noastra si a radarelor noastre extraordinare, cu care ne straduim de atata timp sa-i destabilizam, silindu-i sa franeze brusc si necontrolat, pe soferii care altfel ar circula fara nicio problema"!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!