joi, 27 august 2015

Despre onoarea "durului" Grozavu


          Valeriu Iftime, dupa criza de rezultate, de forma, de lot si de ce mai vreti voi (numai de antrenor nu, pana acum!!!) din acest sezon: "Este posibil sa avem un nou antrenor daca nu batem luni la CFR Cluj".
          Leo Grozavu, a doua zi, in semn ca a inteles 100% mesajul finantatorului, pe care il respecta pana peste cap: "Ar fi bun si un punct la Cluj".
          Cum vine asta, o victorie de un punct, nu ne mai explica nimeni din staff-ul atat de unit al celor de la FC Botosani. Dupa umila mea parere, treaba se traduce cam asa: pe Leo il cam doare la basca de ceea ce se intampla acum cu echipa. Si-a asigurat in vara, cu largul (si naivul) concurs al tandemului Iftime-Sfaiter, un contract beton, pe doi ani, care contine, fara doar si poate, si o clauza consistenta pentru eventualitatea in care este dat afara de la echipa. Finantatorii nu isi permit sa ii plateasca banii si sa-l puna pe liber, iar lui nici prin cap nu-i trece sa-si dea singur demisia, chiar daca a scapat clar, definitiv si irevocabil, haturile din mana. Mi-e greu sa cred ca lucrurile stau altfel, mai ales dupa declaratia data de acelasi Grozavu la finalul meciului penibil cu Pandurii: "Daca se considera ca eu sunt vinovat, nu tin de scaun. Conducerea stie ce are de facut"!!!!! Ia comparati chestia asta cu "conducerea stie ce are de facut" cu demisia lui Dan Alexa de la Timisoara, care a spus ca nici prin cap nu-i trece sa mai ramana la echipa: "Am onoare si nu astept sa-mi ceara un stadion intreg demisia!". Chestie de onoare, asadar, cum bine a punctat Alexa. Onoare pe care, iata, nu toti o pot avea!
          Buuuun! Si, daca la capitolul onoare Leo nu ne uimeste nicicum, o face din plin prin perlele care ii scot in relief, tot mai des, inteligenta sclipitoare. In aceeasi conferinta de presa dinaintea deplasarii la Cluj, marele "Mister" a rostit ritos, in stilu-i inconfundabil, de dur al fotbalului romanesc: "Este un meci ca toate celelalte, pentru ca tot trei puncte sunt puse in joc". Eeeeeeei? V-ar fi dat prin cap vreodata asa ceva? Nici vorba! Noroc cu Grozavu ca apuca sa ne mai lumineze si pe noi cate putin, acum, cat se mai invarte prin "fenomen". Ceea ce, desigur, n-o sa dureze tare mult: dupa ce pleaca de la Botosani, nu-l mai angajeaza nimeni niciodata mai sus de liga a treia! Doar, poate, tot Iftime si Sfaiter, peste vreo 2-3 ani...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!