marți, 4 martie 2014

Viata de bugetar



          Uluitor documentul intern, din cadrul unei unitati "de stat" botosanene, prezentat in exclusivitate de liderul sindical Marius Orosanu in cadrul emisiunii "Dialog deschis", pe care am realizat-o marti seara la Tele M! Pur si simplu e inimaginabil ca niste salariati sa primeasca drept obligatie de serviciu "sarcina" de a suna in fistecare dimineata o duduie, care trebuie atentionata sa vina la timp la serviciul pentru care este platita. E si umilitor pentru respectivii, cei pusi sa sune si sa foloseasca o formula standard in discutia cu duduia, la fel cum e socant sa afli ca neexecutarea "sarcinii" inscrise ritos in "fisa postului" poate atrage dupa sine sanctiuni. Pur si simplu IN-CRE-DI-BIL!!!
          Va dati seama ca aia obligati sa sune in fiecare dimineata sunt platiti din bani publici pentru asa o "sarcina de serviciu"? Sau, probabil, "si" pentru asa ceva, ca banuim ca mai au si alte treburi...
          Dincolo de latura serioasa a trebii cu nota de serviciu sau ce Dumnezeu o fi hartia aia, nu putem sa nu observam si ridicolul urias al... "docomentului". Cica faza cu telefonul trebuie neaparat comisa zilnic "pentru desteptarea doamnei", de parca un banal telefon matinal, dat de luni pana vineri, ar putea garanta "desteptarea" cuiva. Va dati seama ce suparati erau respectivii salariati, transformati in sclavi ai mileniului III, cand o vedeau pe cucoana peste zi si constatau ca - ghinion! - demersul lor fusese in zadar, iar respectiva (tot) nu se desteptase absolut deloc, ramanand la fel ca intotdeauna... Iar bomboana de pe tort o constituie, desigur, fraza finala, prin care angajatii pusi la mizeria de a suna pe cineva in zorii fiecarei zile, ca sa-i aminteasca sa binevoiasca sa vina la serviciu, sunt atentionati ca, daca Doamne fereste nu fac lucrul asta, vor fi sanctionati "conform Codului Muncii". Ei, nu mai spune! Chiar asa?

P.S.: Acuma, ca sa nu-si imagineze cineva ca e extrem de destept in cap'sorul lui de doisp'e focuri si ca a tras nu-s' ce sfori cu prezentarea "anonima" (fara date concrete, promise doar la timpul viitor) la TV a biletelului roz in varianta bugetara botosaneana, se cuvine sa adaug si care este unitatea unde se petrece o asemenea aberatie: eterna si fascinanta SC Urban Serv SA.

8 comentarii:

  1. Vrem numele persoanei. Vrem sa stim cine este, ca sa avem grija de ea. Daca nu poate sa se trezeasca, nu poate sa se tina de job, altul la rand.

    Vrem si numele celui care a redactat aceasta "sarcina de servici"...
    Nu mai are rost sa ne ascundem dupa chestii de genul: "o persoana publica..." Vrem sa stim cine sunt, poate asa-i mai responsabilizam. Amintiti-va de cazul profesoarei din Bucuresti ce-si teroriza parintii, sub forma anonimatului. S-a aflat cine si macar cu una s-a rezolvat. insa oamenii au nevoie sa stie ca, daca cineva a facut ceva rau, lumea va afla. poate ca unii inca mai au un pic de rusine.

    Multumim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu nici eu cine e "persoana" si habar n-am daca e "publica" sau nu. Marius Orosanu a promis, insa, in emisiune, ca va face publica, cel mai tarziu la inceputul saptamanii viitoare, tidula originala, cu toate datele inscrise in ea in clar (probabil, mai putin nr. de telefon).

      Ștergere
  2. In fond ce te-ai inflamat asa, taticule ? Bugetarii nu sunt si dansii oameni, nu tre' sa faca ceva ca sa-si incaseze leafa? S-o trezeasca pe o cucoana dimineata mi se pare mai util decat sa nu faca nimic , cum se intampla cel mai adesea prin institutiile publice.

    RăspundețiȘtergere
  3. 2 intrebari.1.De la ce ora incepe programul celui "insarcinat"?-fiinca daca incepe tot de la 7.25 cel tarziu trebuie pontat cu ore suplimentare sau precizat in CIM ca incepe de la 6.45;2.Are telefon de serviciu sau trebuie sa sune de la cel propriu?-abuz

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. habar n-am! sper sa ne lamureasca in toate privintele, cum a promis in direct, Marius Orosanu!

      Ștergere
    2. Marius Orosanu5 martie 2014, 14:28

      Salariata ”privilegiata”, care TREBUIE desteptata, incepe programul la 7.30, lucrand la birouri (atunci cand nu este la o inalta institutie a statului, inconjurata de robi si de robe). Salariatii care TREBUIE sa o destepte, pardon, sa o trezeasca, lucreaza in ture, asigurand program non-stop la respectivul compartiment. Practic, cel a carui tura cuprinde si ora 6.45 este cel OBLIGAT sa dea telefon. In mod normal se suna de pe telefonul unitatii, dar acest aspect nu este clar precizat, motiv pentru care cred ca persoanele care au semnat ordinul de serviciu ar trebui sa vina cu niste Norme metodologice de aplicare a ordinului de serviciu! ;)

      Ștergere
  4. Maitre

    ma apuc de modificat fisele posturilor!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!