marți, 12 martie 2013

Florea Ţurcanu şi banalul "No comment!"



          Dacă Florea Ţurcanu, tatăl politicienilor liberali Florin (preşedintele CJ Botoşani) şi Mihai (preşedintele ANSVSA), ar fi fost un fermier american, un businessman aflat la cârma unei companii proprietate a familiei de zeci de ani, poate chiar de mai multe generaţii, un fel de Jock Ewing din "Dallas", atunci le-ar fi închis gura elegant jurnaliştilor nemţi de la ARD, cu un banal, dar ferm "no comment"! Florea Ţurcanu nu e, însă, Jock Ewing, iar reacţia sa la vederea camerelor de luat vederi a fost cu totul alta decât a unui businessman de carieră occidental. Şi aşa le-a ieşit "show"-ul, cum ar spune Andreea Bălan, germanilor de la ARD. Un "show" preluat cu entuziasm de Antena 3 şi care, iată, poate periclita poziţia în fruntea ANSVSA a lui Mihai Ţurcanu, botoşăneanul cel mai bine plasat în administraţia centrală actuală.
          Ceea ce nu pot eu pricepe în povestea asta este de ce Florin sau Mihai Ţurcanu nu şi-au instruit tatăl să se comporte cu mass-media, în eventualitatea absolut previzibilă (!!!) a unui asemenea moment. În fond, nicio acuzaţie concretă nu a putut fi formulată până în prezent împotriva afacerii conduse (cel puţin oficial) de Florea Ţurcanu, iar acesta nu putea fi obligat să dea relaţii vreunui jurnalist, fie el băştinaş ori de aiurea, precum nemţii de la ARD. Era suficient, cum am spus, să fi reacţionat din start cu "no comment" şi nemţii ar fi plecat cu coada între picioare. Istericalele din faţa camerei de luat vederi şi telefoanele date băieţilor au complicat inutil o situaţie relativ simplă. Dar... Florea Ţurcanu nu este Jock Ewing! Şi nici abatorul din Suliţa nu-i Southfork Ranch!

P.S.: În poza de mai sus, Florea Ţurcanu este cel din dreapta, cu căciulă de miel. Jock Ewing e celălalt, cu pălărie de cowboy.

3 comentarii:

  1. ce sa ceri unor analfabeti notorii ce au ajuns in politica prin mijloace mitocanesti

    RăspundețiȘtergere
  2. o familie de excroci analfabeti pe care nu i suporta consatenii dar sunt imbratisati vizibil de crin.pnl elita politicii murdarita de turcani

    RăspundețiȘtergere
  3. cetatenii din sulita nu au votat niciodata vreun neam de turcani ce fac abuzuri din totdeauna cu oile lor pe pamanturile altora,legea nu era pt ei ci pt prosti,fiscalizarea nu era pt ei ci pt prosti,moralitatea era tot a prostilor

    RăspundețiȘtergere

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!