luni, 4 februarie 2013

Vicele Andrei şi primarul Portariuc nu îşi mai vorbesc



          Am văzut azi o declaraţie a viceprimarului de Botoşani, Cosminel Andrei, care mă face să cred că între domnia sa şi primarul Ovidelu' Portariuc a apărut o falie de netrecut. Oamenii ăştia par să nu-şi mai vorbească unul altuia. Zău dacă nu! Păi cum să-mi explic altfel faptul că juniorul vice habar n-are cum să scape oraşul de câinii comunitari, în timp ce, aşa cum ştiu toţi botoşănenii, juniorul primar nu doar că are soluţia în buzunarul de la spate, dar e şi foarte sigur de eficienţa ei, de vreme ce s-a angajat cu dezinvoltură că demisionează în această vară dacă mai vedem picior de maidanez prin târg!?!
          Şi, totuşi, Cosminel face pe niznaiul şi vrea să pună acuma de-o cheltuire a banului public pentru o problemă la care colegul lui de executiv, Ovidelu', are soluţii clare încă de la alegerile de anul trecut: "Vom face un sondaj, pentru că referendumul este foarte scump, pentru analizarea percepţiei cetăţenilor vizavi de problema aceasta a câinilor comunitari. Vom face sondajul cu un institut recunoscut. Să vedem în ce perioadă din cursul anului, cred că mai durează puţin, să avem şi buget şi să vedem dacă avem şi bani pentru acest sondaj".
          Mare noroc avem că putem opri iroseala asta de parale! Noroc că a vorbit la timp destoinicul nostru vice! Uite, Cosminel, dacă tu te-ai certat cu Ovidelu' şi nu vă mai jucaţi unul cu altul, îţi spun eu că nu-i nevoie de niciun sondaj, fiindcă el ştie cu precizie ce crede populaţia că trebuie făcut: exact ce a spus în campania de anul trecut, de l-a ales lumea primar pentru ideea asta genială şi anume că o să ne scape de maidanezi în cel mult un an de zile, legal, fără atrocităţi. S-a jurat pe mandatul lui că aşa va face! Nu mai ţin minte exact formularea, da' nu era o abureală de genul "să-mi sară ochii!", ci era frumos şi elegant, cu "băga-mi-aş eu demisia în 2013 dacă nu vă rezolv cu maidanejii!". Şi oamenii l-au crezut şi l-au votat. Ia întreabă-l!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!