marți, 5 februarie 2013

Condamnaţi de Ponta: "Rămâneţi de râsul lumii!"



          Mi s-a părut excelent modul în care site-ul botosaneanul.ro a subliniat duplicitatea flagrantă, în relaţia cu botoşănenii, a premierului Victor Ponta. Concret, bugetul întocmit de Victoraş pentru 2013 nu alocă niciun şfanţ pentru asfaltarea ultimului drum naţional de pământ din galaxie, cel care leagă localităţile (terestre) Manoleasa şi Rădăuţi Prut, în ciuda declaraţiei aceluiaşi personaj datată decembrie 2012: "Drumul respectiv este pietruit, ca pe vremea romanilor. Să aveţi grijă acum, când faceţi bugetul, să asfaltăm drumul acela, care este de râsul lumii! În secolul XXI, să avem drum naţional, către vamă, neasfaltat...".
          "De râsul lumii" sau nu, drumul naţional din partea de est a judeţului Botoşani va rămâne neasfaltat şi după al doilea an al guvernărilor Victor Ponta. Ce să-i faci? Omu' n-are ţinere de minte... Deşi gurile rele spun că Victoraş s-ar fi dat de ceasul morţii să ne asfalteze şi nouă drumuşorul, dar n-a fost lăsat de răulenii ăia de la instituţiile europene, în frunte cu celebrul cvartet Barroso, Durao, Manuel şi Jose. Cică e bine să rămână uliţa aia înglodată la graniţa Uniunii Europene, ca să nu mai poată rakeţii ex-sovietici să aducă asiatici până la Mitoc, să-i treacă ilegal Prutul şi să îi ţepuiască spunându-le că a fost Rinul şi că au ajuns în Franţa, la Strasbourg.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!