luni, 21 ianuarie 2013

Securizarea PSD-ului botoşănean



          Nu demult discutam despre preşedintele PSD Botoşani, deputatul Andrei Dolineaschi, ca despre un "om al serviciilor". Şi mă refeream, desigur (vezi şi postarea cu pricina!) la calitatea deosebită a... serviciilor în care s-a calificat de-a lungul timpului şi care l-au recomandat pe Dolly pentru propulsarea în partid. A sosit timpul, bag seamă, să discutăm şi despre "securizarea PSD Botoşani", un partid ai cărui lideri au ajuns să suporte, cu pierderi considerabile, concurenţa cu "aliatul" rebel din USL Florin Ţurcanu. Iar la capitolul "securizare", partidul roşu pare să fi rămas uşor descoperit, după ce Gheorghiţă Marcu a fost promovat în nu-ş' ce funcţie economică la Bucureşti, iar consacratul Mihai Darie a dispărut, cel puţin oficial, din peisaj.
          Iată de ce s-a simţit probabil nevoia unei intervenţii "de securizare"  a măreţelor cuceriri socialiste pe aceste meleaguri din partea neobositului fost colonel de Securitate ceauşistă Mihăiţă Darie, reactivat cu acest prilej (ca personaj public la nivelul Botoşanilor, să ne înţelegem, că el a fost activ tot timpul din alte puncte de vedere...), deşi nu mai deţine absolut nicio funcţie în PSD. Bănuiesc că o fi rămas simplu membru, dar nu mai mult de atât, cel puţin oficial! Pe din dos, numai ei ştiu de ordinele cui ascultă cel mai tare şi mai tare. Buuun!
          Aşadar nenea ăsta Mihăiţă, cu ochi albaştri de la mama natură (criteriu de selecţie în alte epoci...), se apucă acuma să sară la gâtul lui Florin Ţurcanu pe un ton extrem de iritat, ce nu-l caracterizează nicicum (calmul imperturbabil era o altă caracteristică a zonei sale de activitate, dar, na, o mai fi îmbătrânit omu' şi şi-a pierdut din abilităţile de odinioară...): "Ţurcanu nu ştie nici cum îl cheamă. Cred că i-au scris cu litere mari în buletin, ca să afle cum se numeşte. (...) Asta înseamnă că trebuie să visezi că eşti preşedintele ONU? Şi preşedintele ţării, Europei, constelaţiei... El e preşedintele Botoşaniului. Preşedinte la ce? La Suliţa poate! (...) Treaba lui e să-şi vadă de treaba lui! Dacă are ceva de discutat, nu vorbeşte gura fără el, doar ca să-l vadă lumea la TV".
          De-a dreptul senzaţională declaraţia! În mai bine de 20 de ani, nu l-am văzut niciodată pe dom' (ex-) colonel de Securitate Darie cu spume la gură, dar acuma sunt convins că a făcut din belşug. Cum, Mihăiţă, dragă, să-ţi pierzi tu controlul în halul ăsta pentru a da replica unui micuţ "Împărat" local, fie el şi din zona de care răspunzi tu? Păi, e posibil? Ce fel de rahat de cursuri mai faceţi voi, băieţii cu ochi albaştri, dacă vă ieşiţi din pepeni aşa uşor?
          Interesant de văzut ce atitudine va avea, de acum încolo, Florin Ţurcanu în relaţia cu Portariuc and comp. Dacă îşi moderează subit tonul, înseamnă că intervenţia lui Darie a avut efect. Nu de alta, dar o parte din spusele lui pot fi interpretate în fel şi chip. De pildă "Ţurcanu nu ştie nici cum îl cheamă". Ştiu şi eu la ce s-o fi referit omul responsabil cu securizarea intereselor pesediste!?! Că aşa, ca poantă, e sub nivelul grădiniţei... Dacă te gândeşti, însă, cine, de ce şi mai ales unde ar putea să-l cheme pe mândrul nostru preşedinte de cejeu, se schimbă datele problemei! Sau aparente bâlbâieli de genul: "Treaba lui e să-şi vadă de treaba lui"... De urmărit, oricum!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!