miercuri, 22 iunie 2011

Psihiatria arde si Oprisanu se piaptana



          Incapabil sa se concentreze realmente asupra unui singur proiect mai mult de o zi, doua, hai trei, marele manager al spitalului de nebuni din targ, Gabita Oprisanu, si-a mutat deja ansamblul obsesiilor personale pe urmatorul sau vis: acela de a se juca putin de-a primarul. Treaba cu psihiatria deja i-a cam trecut si il plictiseste, mai ales ca nici nu parcurgem cea mai propice etapa pentru a mai pune de-o investitie, ceva, cu parandaratul ei cu tot. Iar sictirul lui Oprisanu survine taman in momentul in care spitalul risca sa se duca naibii la capitolul finantare inca din a doua jumatate a anului, adica de peste vreo saptamana! Ia sa vedem cam ce avertismente disperate lanseaza acuma (ca sa se spele pe maini!) nea' Mi'aita Tabuleac, ala de l-a uns pe "mogulul" Oprisanu director de spital, ca sa fie pupat corespunzator intre buci la Somax TV: "Spitalul de psihiatrie s-ar putea sa primeasca fonduri care sa nu fie suficiente nici pentru asigurarea salariilor. Asta s-ar putea intampla din iulie, atunci cand se acorda finantare in functie de gradul spitalului". Eeeei, cam naspa, domnilor tovarasi!
          Unde mai pui ca tot in aceste zile s-au trezit si baietii veseli de la DNA-ul sucevean sa solicite la Bucuresti permisiunea de a lua putin la puricat investitiile facute in anii trecuti prin spitalele botosanene. Iar asta, mai mult ca sigur, ar trebui sa-l puna nitelus pe ganduri si pe Gabita de la nebuni, ca doar n-o s-o intrebe procurorii pe bunica-mea de ce s-a dat un purcoi de bani pe mese de operatie care se rup sub pacienti precum chibriturile...
          Cum, insa, omul (despre Oprisanu e vorba, cum sa-i spun altfel?) nu-i dotat genetic sa faca o treaba acatarii pana la capat, apucandu-se mereu si mereu si mereu de (orice...) altceva, acuma constatam ca il doare fix la basca de salariile viitoare ale propriilor angajati, concentrandu-se la maxim doar sa-i carabaneasca scatoalce cu orice ocazie, cu sau fara motiv, primarului Flutur, al carui fotoliu ii face cu ochiul. Asa ca azi, pe la namiezi, Gabita al nostru o ardea de zor cu Fluturii care si-au pus in cap sa distruga cu orice pret judetul si alte chestii din astea apocaliptice. Nicio vorba despre subfinantarea spitalului pe care il conduce, nicio vorba despre ancheta DNA, nimic! Stiu si eu ce sa mai spun? Poate, totusi, pana la urma, il mai consiliaza pe ici, pe colo, discret, din umbra, dom' doctor Vlad, cand il prinde pe la spital, ca pe pastile n-ai cum sa-l treci din prima, ca nu colaboreaza...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!