sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Targul murdar dintre Tabuleac si Oprisanu


          De la jumatatea lui octombrie nu mai fac emisiuni la Somax. S-a speculat (firav!) in presa electronica locala despre motivele care au dus la aceasta disparitie subita de pe micul ecran. Asa ca pentru inceput mi se pare firesc sa vin cu cateva precizari. Uite-asa, ca sa ramana consemnate undeva!
          "Mogulului" de ocazie Gabriel Oprisanu (va amintiti, ala cu "Sanatate, Botosani!", fost director la DSP, care se visa senator mai deunazi) i s-a pus pata sa se faca din nou sef. Unde-o fi, preferabil, totusi, pe undeva, prin sistemul sanitar, ca tot e el doctor. Nu dintre aceia care pot emigra cu succes in Occident, ca aia stiu meserie. El a (e)migrat, in 2009, mai firav, asa, doar de la PNL la PSD. Ca sa fie sef. Oricat de mic, dar sef! Urmarea? A capatat postul de director medical la spitalul orasenesc din Saveni pe vremea guvernului contra naturii PSD-PDL. Nu cine stie ce, dar bun si ala. Decat nimic... Dar asta e de acum istorie. In aceasta toamna, dupa trecerea spitalelor botosanene in subordinea consiliului judetean, omului nostru i s-a aprins din nou beculetul: noi oportunitati pe piata sinecurilor. Pacat sa le ratezi, nu-i asa?
          Cine impartea aceste cinuri? Perversul de Mihai Tabuleac (PDL), presedintele CJ. Asa ca... oamenii s-au intalnit, Oprisanu si-a rostit cu elan solicitarea, iar Tabuleac (normal-sic!) nu putea rata ocazia de a-si aservi postul local de televiziune. Ca doar se viseaza reales in 2012 si are nevoie de imagine... Iar Somax-ul i-a fost pus efectiv pe tava. "Cum il doriti, dom' presedinte? Mai in sange? Mai rumenit? Cu garnitura, cu salata, muraturi, ceva? Cum vreti, asa il veti avea!". Nu pot decat sa imi imaginez dialogul, cunoscandu-l perfect pe Oprisanu, un individ capabil de orice umilinta, fara strop de coloana, atunci cand vine vorba de vreun interes de-al sau, oricat de marunt: o functie, niste bani publici de manarit, pardon, gestionat, orice... Si revendicarile lui Tabuleac au fost teribil de simplu de formulat, mai ales ca la Somax tocmai rula, in episoade saptamanale, serialul "Topul Politicienilor Botosaneni" (in care presedintele CJ era plasat pe masura capacitatilor sale, adica modest, al naibii de modest!): "Tre' sa urc in top!".
          Oprisanu mi-a transmis rugamintea de a-l salta, cum-necum, pe Tabuleac, "ca am eu o treaba cu el pe la inceputul lui noiembrie; dupa aia poti sa-l f... cat vrei"(!). Urmarea? In proxima editie a "Topului" le-am transmis public, pe post, in direct, tuturor politicienilor care incercau sa influenteze intr-o forma sau alta respectivul demers jurnalistic sa se linisteasca pentru ca altfel voi divulga numele lor pentru toti telespectatorii. Iar Tabuleac a ramas in top fix pe pozitiile (de rahat, de altfel...) pe care merita sa se afle, ca urmare a declaratiilor si actiunilor sale publice. Oprisanu s-a facut foc si para si a incercat sa dreaga el insusi busuiocul, autoinvitandu-se intr-un talk-show (din seria "Chestiuni de lamurit", sper ca va amintiti). La un moment dat, netam-nesam, s-a apucat sa-l pupe-n cur pe Tabuleac din absolut toate pozitiile. Stupefiat, am simtit nevoia sa-l opresc din tuguiatul buzelor ce nu conteneau sa se muleze tandru pe bucile imaginare ale mai-marelui CJ, cu o replica de genul: "Lasa, dom'le, ca o sa-i facem odata o statuie si lui Tabuleac, daca tot e asa meserias!". S-a taiat ca maioneza si am putut termina rezonabil emisiunea, fara alte manifestari de slugarnicie. La final, marele "mogul" a plecat val-vartej din studioul lui, din televiziunea lui, negru la fata. Absolut neinspirat, am mai turnat si eu (de altfel, involuntar!) gaz pe foc, spunandu-i ca singura cheie in care pot intelege atitudinea lui vizavi de Tabuleac este ca vrea sa fie pus director pe la vreun spital botosanean (abia se anuntase ca posturile vor fi scoase la concurs). Nu mi-a raspuns nimic.
          Dupa cateva zile, ma anunta, intr-o discutie privata, ca ma paste o... "avansare": si el, si Munteanu se gandisera ca mi-ar sta cel mai bine ca director al postului, astfel incat sa ma ocup de incheierea contractelor publicitare si de relatiile cu firmele de cablu care refuzau sa transmita Somax-ul in mai bine de jumatate din judet (ca si acum, de altfel!). Emisiuni? Desigur, nu aveam sa mai fac decat, eventual, pe teme culturale sau de orice fel, numai legate de politica si administratie nu! Am cerut explicatii si au incercat amandoi o abureala ca "postul nostru trebuie sa fie strict de muzica populara" si alte bla-bla-uri din astea, absolut ilogice. Evident ca n-a tinut vrajeala si, pana la urma, mi-au spus pe sleau ca Mihai Tabuleac a solicitat expres trecerea mea pe linie moarta, conditie obligatorie pentru ca Oprisanu sa ajunga director la Psihiatrie. Ba chiar mi-au furnizat si detalii privind modul in care au curs discutiile (Oprisanu: "Nu pot sa-i fac nimic lui Bejenaru, nu raspunde la comenzi"; Tabuleac: "Daca pe tine te injura un copil de-al meu, nu vii la mine sa te plangi?" etc, etc). Si... asta a fost! Am cerut ca ultima editie a "Topului Politicienilor" (care urma sa aiba loc in acea seara de luni) sa se tina, astfel incat emisiunea "sa dispara" cat de cat firesc, natural de pe post. Nici nu voiau sa auda de asa ceva, chiar si cand le-am sugerat sa faca emisiunea altcineva in locul meu (Ioan Rotundu, Sergiu Balascau sunt cei pe care i-am propus atunci). Si n-a mai fost niciun top! Mediocritatea lui Tabuleac nu mai trebuia subliniata nici macar o secunda la Somax TV.


          Peste doua zile, oftalmologul Oprisanu se inscria oficial in "concursul" pentru pozitia de director la spitalul de psihiatrie. Concurs pe care, de altfel, l-a si castigat, cu un edificator 9,90 la proba scrisa! (o fi uitat omul vreun raspuns din cele pe care le tocise toata noaptea, dupa ce aflase subiectele, din vreme, de la atot-puternicul Tabuleac...). Declaratii facute ziaristilor cu "competenta", cu "proiecte", cu alte dulcegarii din astea pentru prosti si gata, trocul a fost facut. Asa ca, daca tot le-a iesit amandurora combinatia, reiterez si eu o intrebare pe care i-am mai pus-o lui Oprisanu inainte de a se manji (si) cu punerea pe tava a TV Somax, la dispozitia sforarului Tabuleac: OK, acum ai facut targul asta murdar, dar data viitoare ce vei mai vinde? Muzica populara? "Agresivitatea" ca moderator a lui Val Guraliuc?
          In ceea ce ma priveste... c'est ca! Nu e prima data cand mi se intampla si, probabil, nici ultima. V-as reaminti numai episodul de la "Jurnalul de Botosani", cand am zburat din pozitia de redactor sef pentru ca l-a presat prefectul Cristi Roman pe mega-afaceristul Victor Mihalachi. Oricum, o sa dau intotdeauna, cu maxima placere si cu constiinta impacata, in toate lichelele cuibarite (vremelnic!!!) in fel de fel de pozitii publice. Voi continua sa fac presa (fie si pe cont propriu!) muuult dupa ce ei isi vor fi rupt gatul prabusindu-se in anonimat, acel anonimat atat de detestat de toti cei care au apucat sa guste sentimentul teribil pe care eu il numesc "betia puterii". Ba chiar sunt convins ca voi reusi cumva sa contribui si eu la prabusirea lor! Si, oricum, voi jubila public atunci cand aceasta se va produce!
          Cat despre viermisori de doi lei ca Oprisanu, nu trebuie decat sa astept sa se intample ce s-a intamplat si atunci cand conducea (prin Munteanu) spitalul judetean: s-a mutat pentru o viata in imediata proximitate a spitalului. Atunci a fost vorba de o super-vila, inaltata simultan cu lucrarile de investitii derulate peste gard. Acum, langa spitalul de psihiatrie se poate oplosi cu succes doar la penitenciar. Doamne-ajuta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile injurioase si/sau continand expresii pornografice vor fi sterse de administratorul blogului. In rest... baga mare!