luni, 3 iulie 2017

Problemă extrem de serioasă, tratată ca un concurs de frumusețe. Electorală...


          Foarte instructiv pentru absolut toți botoșănenii, partizani sau nu ai oricărei formațiuni politice, modul în care se raportează politicienii aborigeni la o problemă cât se poate de concretă și de stringentă!
          Transformat și uitat în stadiul de conservă urbană ultracentrală de primarul de tristă amintire Ovidiu Portariuc, Teatrul ”Mihai Eminescu” are o șansă uriașă de a fi reabilitat dacă partea de consolidare este acoperită financiar de la bugetul statului prin intermediul generosului instrument numit PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală). Nici a mia parte din sumele gestionate de guvernanți prin intermediul PNDL la nivel național nu ar trebui repartizată teatrului nostru, astfel încât singura problemă care se pune este cea a ”oportunității POLITICE”. Municipiul Botoșani este condus de un primar liberal, iar cei care se ocupă de împărțirea banilor sunt social-democrați. Fix despre asta-i vorba!
          Conștienți de apartenența la actuala opoziție, primarul Cătălin Flutur și deputatul Cristian Achiței au abordat problema alocării de fonduri prin PNDL pentru teatrul botoșănean pe toate căile legale posibile: scrisori către ministrul de resort, Sevil Shhaideh, interpelări, întrebări și declarații în Parlamentul României, toate menite să determine decidenții pesediști să facă gestul absolut normal de a nu trata cu spatele o situație cât se poate de concretă cu care se confruntă botoșănenii, de altfel votanți sârguincioși ai partidului roșu.
          La toate demersurile liberale amintite, singura reacție publică din partea parlamentarilor PSD de Botoșani îi aparține senatoarei Doina Federovici, care îi răspunde pe pagina de Facebook lui Cristi Achiței postând o interpelare a sa către aceeași Sevil Shhaideh, scoțând în evidență că aceasta este anterioară demersurilor deputatului liberal. Deci asta era problema majoră a Doiniței: cine a interpelat primul? O abordare care te duce cu gândul că fata asta vede în problema reabilitării teatrului doar un fel de concurs de frumusețe electorală, care se câștigă prin vorbe dulci și priviri galeșe, menite să înlocuiască gestul concret - la îndemâna unui chestor al Senatului și președinte de organizație județeană PSD - de a face posibilă alocarea fondurilor. Uluitor!
          De altfel, textele celor două interpelări parlamentare (publice, aflate pe site-ul Camerei Deputaților) sunt limpezi pentru oricine își face vreme să le citească. Federovici o întreabă pe ministresa Sevil prin ce pârghii pot fi finanțate de la guvern lucrările din Botoșani (vezi FOTO), în timp ce Achiței îi solicită expres alocarea fondurilor necesare acum, prin PNDL! Previzibil, Sevil Shhaideh îi va răspunde Doiniței înșirându-i o serie de povești frumoase (că doar n-o să-i spună sec unei colege de partid că poate să citească și singură legile țării...), iar pe deputatul PNL îl va ignora, acesta fiind doar un biet opozant în actualul mandat, pe principiul clasic ”ciocul mic, acum noi suntem la putere”.
          Bani pentru teatru? Nici vorbă de așa ceva dacă pesediștii botoșăneni nu vor dori efectiv acest lucru, solicitându-l pe toate căile pe care LE AU LA ÎNDEMÂNĂ! Iar dacă minunea se va produce, fie și în al 12-lea ceas, fie și la presiunea opoziției și a opiniei publice, fiți siguri că Flutur și Achiței vor fi primii care vor recunoaște public meritele senatoarei Federovici pentru acest lucru. Și asta pur și simplu pentru că sunt interesați de rezolvarea efectivă a problemei și nicidecum de concursuri de frumusețe electorală.

duminică, 18 iunie 2017

Cancerul netratat al României


          Bolile cronice ale unui partid anchilozat în practici comunistoide, totalitariste, atacă grav în această perioadă (și nu numai...) întreaga Românie. Slăbirea monedei naționale, instabilitatea cursului valutar și a pieței bursiere, incapacitatea atragerii de potențiali investitori străini, speriați de impredictibilitate, la care se adaugă iresponsabilitatea crasă a programului de guvernare a țării și lipsa investițiilor - sunt câteva din efectele maladiilor pe care tumora numită PSD le transferă întregului organism social.
          De ce trebuie să suporte toți românii consecințele faptului că un partid nu reușește nicicum, după aproape trei decenii de democrație, să se dezbare de obiceiurile moștenite de la defunctul și odiosul PCR?
          Ce vină au românii că lupta pentru putere absolută este singura motivație care îi animă pe toți politicienii de frunte ai partidului roșu, produși ai unui mecanism intern de selecție și promovare defectuos, care oscilează între unanimități mincinoase de paradă și execuții politice sinistre?
          De ce trebuie să sufere o întreagă țară ca urmare a năravului pesedist de a-și baza iresponsabil întreaga activitate pe populism, minciună, propagandă și demagogie, construind false agende publice, fără nicio legătură cu viața reală și cu posibilitățile reale ale statului?
          Cu ce sunt vinovați milioanele de români - inclusiv votanții socialiștilor, cei care s-au lăsat amăgiți de mirajele aberante fluturate în fața lor cu un profesionalism demn de o cauză mai bună - de faptul că băieților ăstora nu le pasă de justiție, de lege, de reguli sociale, alegându-și drept tătuc suprem un condamnat penal care, iată, își bagă gheara în gât că nu poate accede oficial el însuși la poziția de prim-ministru și care își revarsă frustrarea, ca pe o dezgustătoare vomă acidă, peste întreaga țară, destabilizând-o?
          Poate că, atâta vreme cât pesediștii rămân ceea ce sunt, adică o formațiune din alte vremuri, un răspuns la toate întrebările pe care suntem nevoiți să ni le punem este cel al propriei noastre (in)culturi democratice. Când și dacă vom învăța, după atâtea lecții amare, resimțite dureros pe propria piele, cine este de fapt PSD-ul și cât rău ne-a făcut și continuă să ne facă tuturor, vom avea o șansă să facem un pas important înainte, o șansă să ne vindecăm. Paradoxal, așa le vom face și lor, omuleților roșii, cel mai mare bine posibil, silindu-i să se reformeze și să devină realmente un partid democratic, responsabil, modern.
          Deocamdată, însă, ne trăim cu o voluptate masochistă, parcă resemnată, suferințele provocate de o tumoră pe care întârziem nepermis de mult să o extirpăm.

P.S.: Desigur, incontestabilul cancer pesedist nu face mai sănătoase nici celelalte partide de pe eșichierul nostru politic, la care nu m-am referit în prezenta postare. Toate au bolile lor, mai mult sau mai puțin grave. Însă: 1. Niciun alt partid nu a făcut și nici nu poate (prin nivelul de influență) face vreodată mai mult rău României decât PSD-ul; 2. Niciun alt partid nu se poate reforma ”pe bune”, radical și definitiv, atâta timp cât pesediștii au, din nefericire pentru absolut toți românii, succes cu practici de genul celor amintite mai sus.

joi, 27 aprilie 2017

Dormim liniștiți: PSD veghează!


          O întreagă pleiadă de experți și de analiști economici atrag atenția pe tonuri cât se poate de grave asupra deteriorării accentuate a cifrelor care oglindesc evoluția macroeconomică a României. Auzim tot mai des că suntem înscriși - prin populismul și iresponsabilitatea guvernanților PSD - pe coordonate extrem de asemănătoare celor din anii 2008-2009, fără ca acum să mai fie vorba de efectele vreunei crize globale.
           La polul opus, miniștrii Cabinetului Grindeanu și întregul noian de comunicate pe care îl deșartă în mediul public propaganda pesedistă ne asigură că putem dormi liniștiți fiindcă oamenii tătucului suprem Liviu Dragnea veghează.
          Bun! Și noi ce-ar trebui să înțelegem de aici? Sau, mai exact, pe cine ar trebui să credem? Experții sau partidul? Cred că răspunsul e evident pentru orice om cu scaun la cap. Și, cu cât vom reacționa mai repede, cu atât vom salva mai mult din ce se mai poate salva, evitând, poate, o criză de proporții cu care ne vom confrunta aiurea, doar din cauza iresponsabilității unor politicieni fără scrupule.
          Dar, chiar dacă nu i-am crede pe experți, așteptând mai multe date și informații, tot ar merita, cred, să medităm la profilul unora dintre indivizii care decid, în această perioadă, ce se va întâmpla cu viața noastră. Știu și eu? Când mi-o imaginez pe Lia Olguța scriind și tăind din pix fel de fel de cifre uriașe la Ministerul Muncii, ca și cum ar completa integrame de o stea, pe un Petre Daea uneltind fel de fel de vizite în miez de noapte pe la fermieri din țara asta, cu care să bată palma pentru afaceri numai de ei știute ori pe un (mai mărunțel) consultant gândind politicile financiare ale acestei țări, pre numele lui mirenesc Ovidiu Portariuc... Pfuai de capul și de zilele noastre!!!

miercuri, 26 aprilie 2017

Viață de bugetar: pomana din pungile goale


          Angajații instituțiilor de mediu din Botoșani intră în grevă, nemulțumiți că au fost uitați de guvernanți la creșterea salariilor. Fief pesedist de tradiție, de la Costică Macaleți și până la Răzvan Rotaru, Mediul (și agenția, și  garda) nu poate accepta incompetența heirupistă cu care a fost sărit din schemă atunci când s-au dat bani cu nemiluita în alte sectoare bugetare.
          Nici cei de la Mediu, nici bugetarii din alte domenii nu și-au crescut peste noapte performanțele pentru a primi salarii majorate substanțial. Dar dacă tot ”se dă ceva”, ei de ce să fie săriți? Pomana de la buget, meritată sau nu, se cuvine, logic, să fie împărțită tuturor. Dacă era vorba de criterii care să țină de meritocrație, în urma cărora să fie mai bine plătiți strict oamenii cu performanțe mai bune, dovedite prin rezultate, era altă poveste. Așa, însă, e firesc ca toată lumea angajată la stat să vrea creșteri salariale. Pur și simplu! OK, noi nu le merităm, dar ce, ăilalți le meritau???
          Durerea funcționărimii botoșănene de la Mediu e cu atât mai mare, cu cât sunt ignorați chiar de cei pe care i-au ținut în brațe, pe care i-au pupat în dos și cărora le-au executat ordinele (inclusiv pe cele abuzive, discriminatorii în funcție de culoarea politică a primarilor, de exemplu) fără crâcnire ani și ani în șir. Și acum? Cum să fie uitați de la pomana din bani publici tocmai ei? Păi nu se duce dracului toată logica după care funcționează (strâmb, dar ce contează?!?) aparatul bugetar din țara asta, inclus și folosit în jocurile de partid ale unora sau altora?
          Monumental în tot acest context este autismul de care dau dovadă șefii roșii de până mai ieri ai angajaților de la Mediu, amintiții Macaleți și Rotaru. Dinspre cei doi corifei ai social-democrației botoșănene nu transpare nicio vorbuliță despre nemulțumirile celor pe care i-au condus. Măcar de compătimire, dacă nu le dă voie partidul să-i încurajeze efectiv și să se solidarizeze cu greva lor. Și, dacă președintele CJ-ului ignoră complet tot ce ține de mediu, ”Chinezul” vrea să demonstreze că rămâne conectat la domeniul pe care l-a păstorit (politic, că profesional...) ani de zile, dând comunicate publice pompoase despre pungile de plastic, care e musai să devină oleacă mai biodegradabile (și mai scumpe!) grație eforturilor lui parlamentare. Păi cum să nu le sară muștarul greviștilor când aud despre ce îi arde ăluia acuma? Ce, sunt mai importante amărâtele alea de pungi decât salariile lor?
          Lasă, lasă, că mai vin ei, pesediștii, cu ordine șoptite de amendare țintită a primarilor liberali, c-or să vadă ei, dacă nu ne fac parte la pomana bugetară, 'tu-i pungile și biodegradarea mă-sii de treabă...

luni, 24 aprilie 2017

Totul sau nimic! O sintagmă pe care fiecare o înțelege cum vrea și... cum poate


          Primul tur al prezidențialelor franceze mai trage un (al câtelea?) semnal de alarmă zdravăn către toate partidele ”vechi”, ”tradiționale” din întreaga lume pretins civilizată și democratică, cum că sunt obligate să se reformeze urgent și masiv pentru a nu fi condamnate la dispariția din jocul politic.
          La noi, nimeni nu pare să fi înțeles absolut nimic din schimbările pe care le implică revoluția mondială profundă, la care s-a ajuns în ultimii ani grație internetului și tuturor celorlalte tehnologii comunicaționale ultramoderne. Politicienii băștinași pur și simplu refuză să creadă că pe ecranele societății rulează deja un cu totul alt film decât cel în care au jucat ei până acum, rămânând ancorați sinucigaș în vechile costume și decoruri.
          Și nu este, cred, deloc ridicol să includem în acest puzzle de anvergură planetară - în care iliberalismul pare a se prăvăli subit, din ascunzișuri de nepătruns până mai ieri, peste democrații vechi de zeci sau chiar sute de ani - măruntele și meschinele jocuri politicianiste la care asistăm în aceste zile în colțișorul nostru de lume, la Botoșani. Omuleții mici care, privindu-se în oglindă, au impresia că sunt pe veci stăpânii inelelor doar pentru că s-au cocoțat în niște fotolii în realitate vremelnice, pupând cururi în stânga și-n dreapta și dând de pământ prin manevre odioase cu propriii colegi de partid, își dispută acum prim-planul (în mintea lor, ”nemurirea”...) în contextul alegerilor interne.
          Paradoxal, nici succesul neașteptat, în cazul PSD-ului, și nici dezastrul de proporții, pentru PNL, din 11 decembrie nu par să le fi folosit prea mult politicienilor noștri pentru a-i lumina definitiv și irevocabil (ceva îmi spune că formularea asta de sorginte juridică le zgârie rău urechile) asupra nevoii imperioase de schimbare! Oameni buni, vremurile sunt altele! Indiferent ce bâzdâgănii vă ocupă vouă conexiunile neuronale, realitatea e simplă: vă reformați partidele sau dispăreți! Cât de greu poate să fie de priceput?
          Ce se întâmplă de fapt în cele două partide (ambele grav bolnave, fără să conștientizeze, în ciuda aparențelor) în aceste zile? Păi, la PSD, aripa Costică Macaleți și cea aliniată în spatele Doiniței Federovici gâfâie de zor în efortul total de a-și asigura întâietatea la finish-ul electoral care va decide cine va deține în servietă butonul - cum altfel decât roșu? - al puterii absolute în acest județ. Și, fiindcă lucrurile riscau să scape de sub controlul senatoarei care se ocupă de conducerea interimară a organizației județene socialiste, astfel încât aceasta risca să nu-și fi asigurat victoria fără dubii cu zile bune înainte de votul propriu-zis (mde, lecțiile comuniștilor nu se pot uita), s-a decis pur și simplu mutarea finish-ului de care aminteam. Oficial, cică nu s-ar fi încheiat alegerile în toate organizațiile pesediste din județ, de parcă omuleții roșii n-ar fi știut asta la fel de bine în momentul în care s-au adunat într-o ultimă ședință care trebuia să stabilească doar detaliile tehnice ale scrutinului județean. În realitate, cum spuneam, Doinița nu este încă sigură că deține toate pârghiile de care are nevoie pentru a-și asigura succesul, căci de unanimitate, fie și cu titlu de excepție în PSD, nu se mai poate vorbi. Cât despre atmosfera ultra-tensionată de la vârful unui partid care tocmai ce a obținut o victorie de proporții la ultimele alegeri parlamentare, despre modul în care, iată, nu reușesc să-și împartă cașcavalul în felii mulțumitoare pentru toată lumea (căci strict despre asta e vorba, desigur!) e suficient să pomenim de amenințările tranșante cu DNA-ul rostite în clar, în fața întregii asistențe social-democrate, la sfârșitul săptămânii trecute, la adresa acelei persoane care, vezi bine, ar comite abuz după abuz, ca să nu mai pomenim de traficul de influență cvasicontinuu, pentru a-și plasa rubedeniile și oamenii de încredere prin toate cotloanele puterii. Drăguț, nu? Dacă nici asta nu înseamnă reformă reală într-un partid anchilozat în practici din vechiul regim, atunci ce e?
          La PNL, instinctul de supraviețuire într-o zonă a puterii din care au fost alungați cu pietre chiar de către instanța supremă numită electorat i-a adus împreună pe tot felul de expirați penibili și (de mult) compromiși, care pun la bătaie toate resursele de care dispun pentru a dobândi (sinucigaș pentru partid, ca și în 11 decembrie!!!) iluzia perpetuării la cârma unui partid istoric. Un partid care riscă realmente să devină istorie, dacă membrii săi vor arăta că nu au priceput nimic din lecția ultimelor alegeri parlamentare. Doar discernământul matur și stilul echilibrat și responsabil în care aripa reformatoare a liberalilor abordează alegerile interne fac ca butoiul cu pulbere să nu explodeze după modelul amintit mai sus al PSD.
          Pentru ce variante vor opta social-democrații și liberalii? Vom afla în curând! Există, totuși, șansa ca membrii de rând ai celor două partide să se dovedească mai înțelepți decât liderii lor conjuncturali și să realizeze momentul de cumpănă prin care trec formațiunile ”clasice” de pe eșichierul politic, într-o perioadă în care regulile jocului s-au schimbat radical peste tot în lume. Nu mai este vorba de un joc legat de interesele mărunte ale unor indivizi, ci unul de viață sau de moarte, de reformă sau de dispariție. Vor înțelege și se vor adapta sau vor muri. Politic, desigur...

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Back in business!


          După luni în șir de lovituri dure încasate în plan personal - de parcă soarta s-ar fi încrâncenat să-mi aducă aminte că mă poate arunca oricând de colo, colo, ca pe un fulg de găină prins de rafalele cinice ale unui vânt rebel - îmi propusesem să revin la obișnuința de a-mi da cu părerea pe bloguleț despre toate cele ce ni se întâmplă, bune și rele, undeva, după lâncezeala generală care ne cotropește la Paști și în minivacanța de 1 Mai. Se petrec, însă, în aceste zile, o sumedenie de lucruri importante, asupra cărora mi se pare că trebuie să mă aplec, pentru a le pune cu penseta sub microscop și a le diseca la rece, cu bisturiul, în fâșiuțe transparente. Acum voi trece doar câteva subiecte în revistă, urmând să revin pe îndelete asupra lor.
          * Cele două partide mari și late, singurele care există, de fapt, la Botoșani, traversează delicatul moment al alegerilor interne. Fiind poreclite ”interne”, alegerile sunt tratate de cei în cauză, adică de politicienii nației botoșănene, ca o trebușoară care nu îi privește nicicum pe aborigenii de rând, apolitici, băgați în seamă doar din patru în patru ani, când trebuie să voteze ce li se pune în față, pe liste. Așa se face că reapar cu nesimțire în prim-plan fel de fel de figuri sinistre, care tocmai ce și-o luaseră zdravăn peste bot de la electorat la parlamentarele din 11 decembrie. Nici la PSD, nici la PNL nu se pune problema imaginii publice a candidaților, singurul criteriu fiind apartenența la o gășculiță de partid mai mult sau mai puțin mare și tare. Carevasăzică, fiecare cu grupul lui organizat sau, dacă preferați, cu bisericuța lui, din care, dacă e membră de partid, face parte desigur și mama lui, putând fi definită așadar, cu temei, ca bisericuța mamei lui. Azi și mâine, că astea nu durează prea mult, variind strict în funcție de interesele personale de moment ale celor în cauză...
          * La nivel național, pesediștii o ard în continuare iresponsabil, cu comunicate cretine despre proiecte grandioase (gen impozitul pe gospodărie) de care se va alege praful, dar care le iau mințile nătângilor, oferindu-le lui Dragnea și alor lui liniștea iliesciană de care au atâta nevoie pentru a-și umple desăgile. Liberalii și restul lumii politice autohtone continuă să navigheze absolut la întâmplare, orbecăind aiurea pe tulburile ape ale politicii românești. Cum ar veni, insistă să își păstreze rolul de simplu decor amorf pentru tot ceea ce se petrece în societate.
          Dar despre toate astea, ca și despre ”mărunțișurile” cu care suntem îndemnați să ne umplem timpul, de la zilele orașului, până la grija de-a dreptul elodiană pentru aducerea în țară a unuia ca Ghiță, vom avea tot timpul să discutăm cât se poate de aplicat de azi încolo.

vineri, 10 martie 2017

Paradoxuri românești. Urmarea? Ne prăbușim într-un hău fără fund!


- PSD guvernează iresponsabil, împărțind fără nicio noimă, în dreapta și-n stânga, resurse financiare care pur și simplu... nu există!
- Îngrijorați de urmările acestor acte iresponsabile, o parte tot mai mare a românilor se întreabă dacă nu cumva era mai bine când programele electorale populiste rămâneau simple vorbe goale, minciuni ”de campanie”, asumate ca atare după accederea unui partid la guvernare, decât, iată, să fie transpuse într-o realitate cu uriaș potențial distructiv pe termen mediu și lung.
- Sindicatele nu-și mai găsesc menirea, în condițiile în care guvernanții le oferă pe tavă majorări salariale colosale, pe care ele însele n-ar fi îndrăznit niciodată să le revendice.
- Opoziția la iresponsabilitatea crasă a guvernului e făcută chiar din interiorul partidului de guvernământ, prin vocea fostului prim-ministru Victor Ponta, care explică limpede că o astfel de risipă nu se justifică decât dacă Dragnea și Grindeanu au descoperit pe undeva un rezervor de diamante.
- PNL se dovedește incapabil să schițeze măcar un mesaj clar prin care să semnaleze derapajele cu urmări imprevizibile ale guvernului, rămânând încremenit în șocul dezastrului electoral din 11 decembrie și aflându-se în căutarea disperată a unor lideri puternici, care pur și simplu par să nu existe în partid.
- În timp ce indicatorii macroeconomici se deteriorează tot mai accentuat, ca urmare a catastrofalei și sinucigașei risipe guvernamentale, BNR tace mâlc, guvernatorul Isărescu fiind mai preocupat să pună batista pe țambalul care zdrăngăne lăutărește balade dinainte de 1989, din versurile cărora răzbate doar apelativul securistic ”Manole”.
- Într-un alt registru, derulat cu obstinație criminală în paralel, la doar câteva zile după ce sute de mii de români au protestat în stradă împotriva obstrucționării luptei anticorupție, o serie de parlamentari autiști ai PSD și ALDE nu prididesc să formuleze amendamente la legea grațierii în favoarea corupților.
          Încotro ne îndreptăm în acest context intern halucinant, dublat de o realitate externă absolut defavorabilă României? Fără niciun dubiu, spre o prăbușire totală, care va transforma această țară (mai repede chiar decât speră cei mai acerbi dușmani ai noștri, care ne așteaptă la cotitură) într-un stat practic neguvernabil, ajuns în timp record în pragul anarhiei. Și, în condițiile în care toate gafele uriașe de gestionare a țării (deja!!!) nu mai pot fi reparate cu una, cu două, este imperios necesar ca toate aceste paradoxuri să fie oprite imediat pentru a limita pierderile! Cum s-ar putea ajunge, însă, la această stopare a spiralei sinucigașe în care ne-am înscris de la începutul lui 2017? Ei, aici e buba bubelor: nu se întrevede nicio soluție! Așa că... Dumnezeu cu mila!